Comisia speciala pentru regulament a Senatului va elabora un raport suplimentar sintetic la proiectul de regulament, astfel incat votul final la acest document sa poata fi dat luni, 24 octombrie.
Aceasta decizie a fost luata ieri cu 63 de voturi pentru, doua voturi impotriva si patru abtineri, de plenul Senatului, la propunerea presedintelui Comisiei speciale pentru elaborarea regulamentului, senatorul PD Radu Berceanu (foto).
El a anuntat ca aceasta reprezinta hotararea liderilor grupurilor parlamentare, in urma discutiilor purtate ieri dimineata.
Berceanu a precizat ca prin raportul suplimentar la regulament va fi propusa votului plenului o singura -forma- pentru fiecare articol, -fara discutii si amendamente-, sau -doua variante-, care, la randul lor, vor fi supuse la vot. El a explicat ca, astfel, se va evita situatia ca dezbaterile la prima parte a articolelor sa se prelungeasca, astfel incat prevederile din a doua parte a acestui document sa nu mai poata fi discutate din lipsa de timp. Potrivit senatorului democrat, pe langa articolul unic de adoptare a regulamentului va fi introdus un nou articol in care se va mentiona ca acesta va intra in vigoare la data publicarii in -Monitorul Oficial-, iar dispozitiile sale se vor aplica dupa 25 de zile calendaristice de la publicare. Berceanu a spus ca, in acest interval de timp, cei interesati vor putea sa atace la Curtea Constitutionala prevederile pe care le considera neconstitutionale.
El a mai aratat ca, tot saptamana viitoare, luni, senatorii vor da votul final la proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale.
In urma votului majoritatii senatorilor, programul de lucru al acestui for legislativ a fost modificat astfel incat membrii Comisiei speciale sa poata intocmi raportul suplimentar la regulament, prima sedinta a comisiei fiind stabilita pentru marti dupa-amiaza.
Tot marti dupa-amiaza, senatorii nu vor mai lucra in comisiile de specialitate, ci in plen, urmand sa dezbata proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale.
Si Camera Deputatilor a aprobat, ieri, cu unanimitate de voturi, textele convenite de liderii grupurilor parlamentare pentru deblocarea dezbaterilor la proiectul de modificare a regulamentului acestui for. Deputatii au adoptat introducerea a doua texte in proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputatilor, potrivit carora acest proiect va intra in vigoare la data publicarii in -Monitorul Oficial-, iar dispozitiile proiectului de modificare a Regulamentului Camerei se vor aplica dupa 25 de zile calendaristice de la publicarea in -Monitor-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















