O jumatate de secol de teroare care a produs drame individuale unei jumatati de continent. Peste 500 de milioane de europeni au trait, intr-o prima etapa, groaza exterminarii fizice sau a torturii, apoi, o constrangere psihologica incredibila. O propaganda de o violenta uluitoare, atat de ostentativa, incat majoritatea ramanea fara replica, incorsetarea spirituala pe care o provoca frica celor multi, dependenta intima fata de anumite persoane, care insemna de fapt viata de zi cu zi, serviciul, transformat intr-o carcera obligatorie, toate acestea si inca multe altele au produs in primul rand traume personale extrem de greu de identificat si de evaluat. Au existat securisti, comunisti, activisti, -de omenie?- A existat un Schindler al comunismului stalinist sau ceausist? Pana unde un compromis nu e o vina? Cum poate fi judecat un om care a slujit, intr-un fel sau altul, fara a face insa crime efective, un sistem care cuprindea jumatate de miliard de oameni si parea la un momentdat fara sfarsit, dar care a ajutat oameni? Este frica, oportunismul sau credinta gresita o vina care trebuie condamnata public?
Procesul comunismului in Romania anului 2006, raportul Comisiei Tismaneanu. Declaratia presedintelui Basescu in parlament. Un demers in egala masura util si desuet. Util ca gest formal. Desuet, din aceeasi cauza. Ce pot sa insemne niste foi de hartie citite in plenul unui parlament nevrotic, fata de moartea unor oameni in decembrie 1989? De ce 660 de pagini sunt mai valoroase decat miile de volume scrise pe aceasta tema, si mai ales decat povestile de familie pe care aproape toti cei de peste 30 de ani le au?
Apoi, mai este vorba despre criteriile de judecata. Se analizeaza comunismul ca sistem social represiv? Procesul ar trebui atunci sa aiba loc la Moscova si sa includa multe personalitati si acte de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Nu noi romanii am inventat comunismul. Comunismul a cazut peste tara asta ca o matrita care deformeaza brutal o anumita forma. Dupa aceea, a intervenit credinta sincera a unora, frica si oportunismul altora.
Au murit oameni la Canal, au existat executii politice si atrocitati greu de inchipuit in inchisorile comuniste. Lucrurile astea sunt bine cunoscute. Ar fi putut fi altfel? Am fi putut avea noi, in Romania, un comunism bland, dragastos, democratic si iubitor? Am fi putut pune noi in practica utopia parintilor comunismului care a nenorocit milioane de vieti? Ceea ce nu s-a intamplat la originea raului, in Rusia Sovietica, am fi putut face noi? Sa ne cerem scuze pentru faptul ca nu suntem natiunea ideala a omenirii, plina numai cu oameni frumosi, buni si destepti, asa cum voia sa ne faca Ceausescu?! Ne aruncam in ridicolul de a rezuma pe cateva sute de pagini ceea ce milioane de oameni au facut in tacere, avand ca miza propria viata. Aplicam ,stiintific, etichete, pe oameni dominati de sentimente si psihisme. Nu e vorba despre cei care au ordonat atrocitati sau despre cei care le-au comis efectiv. Dar ceea ce facem acum este sa ne cerem scuze, pentru ca cineva a avut cinismul sa ne arunce in ring cu Ivan, care ne-a batut de ne-a rupt. Noi ne-am chircit si ne-am ascuns prin colturile ringului. Cu ochii inca umflati de vanatai, intram decent, in clubul select al domnilor, cerandu-ne scuze ca aratam in halul asta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
