Home Politic -Nuantare- de discurs peremist de dragul -evolutiei-

-Nuantare- de discurs peremist de dragul -evolutiei-

DISTRIBUIŢI

Desi la nivel european, structurile democratice traditionale par a da semne de uzura, national-populismul radical castigand teren pe acest fond, pe plaiurile mioritice situatia este inversata, discursul nationalist al tribunului PRM, Corneliu Vadim Tudor, pierzandu-si din capacitatea de atractie a maselor. Plasat electoral pentru prima ora in cariera sa de politician si lider, sub partidul pe care-l comanda, Vadim se confrunta si cu primele critici in partid, cam timide ce e drept. Cum insa perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana ar putea reduce si mai mult impactul nationalist al discursului vadimist, iar multa-dorita afiliere la popularii europeni nu se intrevede prea curand, strategii PRM au in vedere o -nuantare- treptata a discursului politic al partidului, care sa contribuie la credibilizarea internationala a Vulturului Cruciat.

Discursul intolerant, xenofob, uneori rasist a reprezentat si reprezinta inca un numitor comun al partidelor asa-zis nationaliste si politicienilor lor, in ciuda diferentelor si lipsei de unitate ce caracterizeaza relatiile dintre acestea. Pe fondul procesului de mondializare si globalizare, aceste formatiuni politice europene au profitat de exacerbarea temerilor europenilor ca, prin transgresarea frontierelor si afluxul de imigranti, propria siguranta si prosperitate ar putea fi primejduite. In Romania, Vadim si partidul sau nu s-au putut folosi de aceasta conjunctura desi s-au pronuntat o buna perioada impotriva integrarii europene, incercand sa fluture acelasi steag ridicat de nationalisti precum austriacul Joeg Haider sau francezul Le Pen, mai mult succes inregistrand insa, in 2000, prin mesajul anticoruptie radicalizat. La alegerile din acest an, discursul vadimist, mai moderat, dar plasat in aceeasi sfera, nu s-a mai bucurat de credibilitatea dorita, in parte si din cauza solutiilor fanteziste preconizate pentru solutionarea problemelor societatii romanesti, dar si din cauza esecului campaniei de schimbare de imagine a partidului si liderului sau.

Nevoia de evolutie

Prim-vicepresedintele PRM, Corneliu Ciontu, ne-a declarat, ieri, ca partidul sau vizeaza -o anumita nuantare- a discursului politic. -Nu va avea loc o schimbare a discursului nostru. Bine, unele nuantari vor fi, dar baza va ramane aceeasi-, a mai precizat Ciontu. In viziunea acestuia, -nuantarea- nu a fost determinata in nici un caz de rezultatul alegerilor, considerate de peremisti ca fiind fraudate, ci ar fi conditionata de prefacerile, schimbarile, evolutiile prin care va trece societatea romaneasca. -Trebuie sa tinem pasul cu evolutia. E normal sa ne gandim la acest principiu-, a apreciat prim-vicele PRM. Ciontu a lasat insa sa se inteleaga ca aceasta evolutie de discurs ar fi dictata si de dorinta si lobby-ul pe care il duce PRM pentru o apropiere fata de popularii europeni.

Ruptura de trecutul xenofob

De altfel, Ciontu s-a dezis de orice relatie de colaborare pe care partidul sau ar fi avut-o cu EURONAT-ul, cea mai mare alianta a partidelor nationaliste europene, creata de Jean Marie le Pen, care militeaza impotriva Uniunii Europene – considerandu-le de domeniul trecutului. -Nu am avut niciodata semnat vreun document cu ei, iar cu Le Pen nu ne-am intalnit de vreo sase ani-, a sustinut Ciontu. Cu toate acestea, pe site-urile unor filialele judetene peremiste, precum cea de Brasov, se mai poate inca gasi o elogioasa trecere in revista a principalelor partide nationaliste europene si a -meritelor acestora-, Le Pen ocupand un loc de cinste. -Noi, ca formatiune crestin-democrata, tindem mai mult spre PPE-, a plusat Ciontu, acuzand insa blocajele cu care se confrunta lobby-ul partidului. -A tot spune ca in Romania exista un partid extremist, xenofob reprezinta o ofensa adusa poporului roman-, a afirmat liderul PRM, apreciind ca la ora actuala, partidul sau se bucura inca de -sprijinul a catorva milioane de simpatizanti-.

Discursul nationalist, pentru unii formula succesului

In timp ce peremistii au dat semnalul cautarii formulei de discurs cat mai percutante in urechile electoratului, la nivel european curentul nationalist castiga teren in unele tari, in timp ce in altele, datorita presiunii internationale, dar si celei exercitate de catre propriii concetateni si adversari politici interni, acestea se afla intr-un regres vizibil. Daca la nivelul Marii Britanii, Spaniei, Italiei, Olandei, nationalistii exista doar cu numele, in alte state europene, acestia participa in prezent al actul guvernarii. Este cazul controversatului Partid al Libertatii al austriacului Joerg Haider, al nationalistilor danezi grupati in asa-numitul Partid Danez al poporului, al Partidului Poporului din Portugalia, dar si al nationalistilor din tarile baltice care cunosc in ultima vreme o recrudescenta in randul electoratului. Nu toate aceste partide contesta binefacerile pe care le-ar induce procesul de integrare. Cele mai mari aliante ale partidelor nationaliste din Europa sunt EURONAT, fondata de Le Pen si Uniunea pentru Europa Natiunilor (UEN), ele diferind prin pozitia pe care o au fata de Uniunea Europeana: EURONAT militeaza impotriva UE, iar UEN se pronunta pentru colaborarea conditionata cu acest organism international, avand deja 27 de reprezentanti la nivelul Parlamentului European. In ciuda apropierilor de pozitie, nationalistii europeni nu exceleaza insa la capitolul colaborare. Un astfel de exemplu il constituie Joerg Haider care in ultimii ani s-a distantat de personalitati -greu digerabile- precum Le Pen al carui partid a scazut in preferintele francezilor. Le Pen ramane apropiat insa de Vladimir Jirinovski (Rusia), Vojislav Seselj (Serbia), flamanzii rasisti de la Vlaams Blok, partidul valon practic respins de toate partidele democratice in ciuda scorurilor electorale mari obtinute, italienii din MSFT (ex-MSI) si germanii Republikaner.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.