
Eventualitatea unei alianțe PDL-UNPR, pentru alegeri, după modelul PSD-PNL, îi dă fiori reci lui Victor Ponta, liderul pesedist lansându-se într-un atac extrem de vehement, ca și cum dreptul la alianță ar aparține exclusiv PSD și PNL. Virulența lui Ponta a fost declanșată de o declarație făcută ieri la RFI de către președintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, care a sugerat oportunitatea realizării unei alianțe a forțelor proguvernamentale. „Cred că acest proces de aglutinare a puterii și a opoziției, de constituire a două structuri puternice, față în față, pentru alegerile din 2012, ar fi un proces interesant și necesar, pentru că ar clarifica ceva mai bine și mesajele și ar prezenta populației două alternative cât se poate de coerente. Deci, cred că, dacă de partea opoziției acest proces poate avea și efecte benefice, în primul rând pentru sănătatea democratică a societății, și de partea puterii un astfel de demers poate fi dus la bun sfârșit.“ Atât și nimic mai mult. Numai că o discuție la nivel de principii a stârnit mânia proletară a lui Ponta: „Nu este treaba noastră, dar cred că este corect. Cei care au trădat au această situație că toată lumea îi înjură că sunt trădători, iar cei de la PDL se rușinează de ei, nu le place și îi țin în hol sau anexă. Domnul Diaconescu spune: «dom’le, dacă tot ne-a umilit și ne știe toată lumea trădători, măcar băgați-ne în casă», că ei oricum sunt acolo“.
Bătălia compromisurilor
Supărarea lui Ponta e de înțeles, în condițiile în care baronii din PSD încep să scoată capul, nemulțumiți de aranjamentele tête-à-tête cu Crin Antonescu. Astfel, chiar ieri vicepreședintele Constantin Niță a declarat că, deși este de acord cu alianța cu PNL, trebuie evaluate condițiile, paritatea pe liste fiind greu de digerat: „Este greu de presupus în momentul de față. Nu aș avea niciun răspuns acum, vedem după ce se vor finaliza discuțiile. Într-o înțelegere trebuie să faci compromisuri. Vom vedea cât și până unde vom face aceste compromisuri“. Poziția lui Niță nu este singulară în partid, și alți vicepreședinți, precum Ion Toma, Gheorghe Nichita și Marian Oprișan, au exprimat deja rezerve față de oportunitatea și de condițiile acestei alianțe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















