
În ultimii 25 de ani, politicienii diverselor partide au propus mai multe pacte naționale: Traian Băsescu – pactul național privind educația, Călin Popescu Tăriceanu – pactul național privind demografia, PDL – pactul național privind descentralizarea, Klaus Iohannis – pact national pentru stabilitate si democratie, Victor Ponta – pact național privind finanțarea apărării. Toate aceste pacte chiar și cele care au fost semnate de toate partidele, au avut rezultate zero.
Acum e rândul UNPR să propună un pact național pentru Sănătate, „care să ducă la un sistem sanitar sustenabil, eficient și care să aibă ca obiectiv central cetățeanul”.
„Va fi o lege, care practic să fie un pact național pentru sănătate, pentru că ceea ce noi propunem sunt considerentele de care sistemul sanitar are nevoie obligatoriu. Orice măsură pe care noi o considerăm în interesul oamenilor o promovăm și ne vom bate pentru ea”, a declarat deputatul Iulian Popescu, într-o conferință de presă, susținută la sediul UNPR.
Apoi au urmat propozițiile pline de substanță: „finanțarea sustenabilă a sistemului de sănătate”, „finanțare raportată la cea existentă în statele europene, care se ridică la peste 6% din PIB”,
„ne gândim la un plan de investiții în infrastructura sanitară”, „spital regional în fiecare regiune a țării”, „credite de până la 20.000 de euro pentru medicii de familie fără garanții suplimentare”, „toate cabinetele din România trebuie să ofere servicii medicale de același nivel”, „nu se mai poate face medicină doar cu stetoscopul și cu sufletul”.
„Dorim să se limiteze până la dispariție corupția și aici sunt lucruri pe care noi le sprijinim din toate puterile noastre, dorim ca industria românească farmaceutică — și aici mă refer la Institutul Cantacuzino, dar nu numai — să trăiască, pentru că această industrie este una strategică”.
Deputatul ce părea de pe altă planetă a mai spus că UNPR va depune această inițiativă în Parlament prin care va „stimula și redresarea natalității, descentralizarea în sănătate, dezvoltarea asistenței medicale, reorganizarea structurilor sanitare și politica salarială a personalului medical”.
Iulian Popescu a terminat Facultatea de Medicină București în 1989 iar din 1996 a lucrat în administrația locală și centrală pe probleme de sănătate. Dar probabil abia după 20 de ani a înțeles ce ar trebui făcut.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















