
Președintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat ieri că un protocol al coaliției de guvernare ar fi, în egală măsură, „firesc și necesar“, pentru că ar fi o nouă confirmare a faptului că actuala coaliție este funcțională.
Liderul UNPR a declarat că, în cadrul noii sesiuni parlamentare, partidul va acționa pe aceleași coordonate asumate încă de la înființare, respectiv pe apărarea interesului național și susținerea dialogului social.
„Prin urmare, rămânem fideli coaliției și guvernării și, așa cum am făcut până acum, vom depune toate eforturile pentru depășirea efectelor crizei“, a declarat președintele executiv al UNPR.
El a menționat că, în interiorul partidului, există o preocupare legată de un protocol al coaliției de guvernare.
„În opinia noastră, un astfel de protocol ar fi, în egală măsură, firesc și necesar. Firesc pentru că este o nouă confirmare a faptului că această coaliție este funcțională. Și necesar pentru că este bine să pregătim din timp inițiativele legislative și să cădem de acord asupra direcției pe care o vom urma în plan parlamentar. Deocamdată nu mergem mai departe cu discuția despre formule electorale și politice. Este un gest firesc ca în această perioadă să vedem cum putem face să guvernăm mai bine și nu să stăm cu ochii pe alegerile care vin în 2012“, a conchis președintele executiv al UNPR.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















