
Fostul prim-vicepreședinte al PNL Ludovic Orban a declarat, pentru Mediafax, că va vota împotriva Alianței ACD-PSD care, în opinia sa, este comparabilă cu amestecarea uleiului cu apa sau unificarea Polului Nord cu Polul Sud. Întrebat cum comentează ideea liderilor PNL și PSD privind încheierea unei alianțe politice în data de 5 februarie, Ludovic Orban a răspuns că alianța aceasta ar fi ca amestecarea uleiului cu apa.
„E ca și cum ai amesteca apa cu uleiul. Oricâtă putere ar avea mixerul, când încetează mișcarea, uleiul se separă de apă. Astăzi suntem conjunctural într-o poziție apropiată, fiind în opoziție față de Băsescu și guvernarea portocalie, dar PNL este singurul partid de dreapta din România și nu poate să-și găsească drumul într-o alianță cu partide de stânga“, a susținut Ludovic Orban.
Întrebat dacă va vota împotrivă, Orban a replicat: „Cu siguranță. Voi vota pentru PNL“.
„Votând împotriva alianței, voi vota pentru PNL și, prin urmare, polul de dreapta din democrația românească, reprezentantul autentic al valorilor liberale de dreapta“, a explicat fostul lider PNL. El a ținut să precizeze că alierea liberalilor cu social-democrații ar fi ca unirea polilor. „Există Polul Nord și Polul Sud. Nu poți să unești Polul Nord cu Polul Sud“, a conchis Orban.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















