Ludovic Orban s-a declarat nemultumit de faptul ca actualii directorii ai SRI si SIE sunt inca in functie, desi puterea s-a schimbat de 10 luni.
-La 10 luni de la preluarea puterii, continuam sa fim sfidati de niste oameni care si-au batut joc de noi timp de 16 ani si unii chiar inainte de *90. Nu pot sa inteleg cum Radu Timofte, fost presedinte PSD Neamt si fost senator PSD, este mentinut in continuarea in fruntea SRI. Nu are nimic in comun cu liberalismul, nici cu democratia si nici cu Europa Occidentala. Nu pot sa inteleg cum un profesor de socialism stiintific, si aici ma refer la Gheorghe Fulga, consilier al lui Ion Iliescu, numit de Ion Iliescu, este mentinut in fruntea SIE. Nu stiu cum nu a fost schimbat din functie, mai ales ca si-a manifestat disponibilitatea de a-si da demisia-, a declarat, duminica, la conferinta judeteana de alegeri a PNL Dolj, liderul liberal.
De asemenea, Orban a facut declaratii critice la adresa procurorului general al Romaniei, a directorului SPP si a presedintelui Curtii de Conturi.
Despre Gabriel Naghi, directorul SPP, Orban a declarat: -Nu stiu cum in fruntea SPP este mentinut Naghi, fost aghiotant al lui Ion Iliescu, ce a facut cariera prin a fi omul de casa al acestuia. Se afla in fruntea SPP nu pentru a asigura protectia demnitarilor nostri, ci pentru a-i spiona pe acestia si pentru a culege informatii legate de activitatea lor privata-, a mai spus Orban. Acesta mai considera ca, prin mentinerea lui Dan Drosu Saguna la presedintia Curtii de Conturi, PSD si-a asigurat -spalarea cu detergenti a principalilor ordonatori de credite-.
Orban i-a cerut si presedintelui Traian Basescu sa -nu mai actioneze in a pune frane schimbarii clasei corupte a PSD-.
-Cei care spun ca Traian Basescu nu trebuie sa tina cont de PNL sunt farisei si demagogi. Traian Basescu a ajuns presedinte datorita PNL si este obligat sa actioneze in baza dorintelor PNL-, a sustinut Orban.
La randul sau, liderul grupului parlamentar liberal din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, i-a cerut presedintelui Traian Basescu sa actioneze in baza promisiunilor facute in campania electorala: -Vreau sa vedem la figurat tepele din Piata Victoriei, vreau sa vedem o lichidare totala a sistemului ticalosit-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















