Parlamentarii au ratificat ieri in unanimitate cele aproape 400 de pagini ale Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, mai toti alesii calificand momentul drept unul istoric. Modul in care s-au desfasurat dezbaterile a aratat insa ca Romania va adera la comunitatea europeana cu tot cu obiceiurile mioritice, pentru ca alesii nu s-au grabit sa respecte programul anuntat si sa fie punctuali, asa cum se practica pe alte meleaguri europene, sedinta incepand cu o intarziere de 40 de minute. Pe de alta parte, desi la nivel declarativ au vorbit despre solidaritate, orgoliile politicianiste si-au facut si ele simtita prezenta, in discursul liderului PSD, Mircea Geoana, fostul sef al diplomatiei aratand ca acest moment nu ar fi fost posibil daca guvernul din care a facut parte nu ar fi reusit -performanta- de a finaliza la termen negocierile de integrare. Desi au declarat ca nu vor sa cada in pacatul patetismului, mai toate discursurile rostite de la tribuna parlamentului au abundat in clisee despre -dezideratele europene- ale romanilor.
Chiar daca multi dintre alesii neamului nu s-au obosit sa citeasca voluminosul Tratat de aderare, cel putin au venit in numar mare in parlament, fiind prezenti 434 de senatori si deputati din totalul de 468. Importanta evenimentului l-a adus in sala de sedinta pana si pe deputatul PIN Cozmin Gusa, care nu prea obisnuieste sa vina la -servicu-. De altfel, dupa ce s-a asezat in banca, intr-o atitudine detasata, Gusa nu a rezistat mai mult de cinci minute si a parasit sala vorbind la telefon, in plin discurs al premierului.
Sa nu cadem in capcana festivismului
Calin Popescu Tariceanu si-a inceput pledoaria europeana, afirmand ca nu doreste ca parlamentarii sa cada in capcana festivismului, dar nici sa minimalizeze aceasta etapa a aderarii Romaniei la UE. -Cred ca ar fi o greseala sa tratam superficial votul de astazi. Astazi facem o promisiune de onoare sa fim europeni. Mai mult decat atat, intrucat nu vad necesitatea unui referendum, facem aceasta promisiune in numele poporului roman-, a declarat premierul in plenul reunit al celor doua Camere ale forului legislativ.
Tariceanu a tinut si el sa loveasca in fosta putere, afrimand ca este de datoria lui sa spuna in fata parlamentului ca refrome-cheie au fost intarziate in ultimii ani si ca, din aceasta cauza, mai sunt multe de facut in ceea ce priveste lupta anticoruptie si reforma in justitie. -Daca lasam Romania prinsa in plasa coruptiei si a grupurilor de interese, atunci libertatea noastra (obtinuta in 1989) se va limita la a canta vreo melodie la moda, la a ne uita la filme straine si la avea acces la bunuri de import. Dar altii ne vor decide soarta. Cred ca batalia impotriva coruptiei este cea mai dificila batalie pe care o avem de dus-, a mai declarat Tariceanu. Seful executivului a facut apel la solidaritatea clasei politice si a aratat ca lunile ce urmeaza vor fi decisive, adaugand chiar ca -Romania va trece printr-o adevarata revolutie, o revolutie europeana-. Ca si alti vorbitori, premierul a mai spus ca integrarea presupune si o reforma a mentalitatilor romanesti, astfel incat sa romanii sa nu se mai planga cu formule de genul -ca la noi la nimenea-, -la noi orice e posibil sau -merge si asa-.
Geoana nu renunta la ideea referendumului
Fostul sef al diplomatiei, Mircea Geaona, a amintit faptul ca PSD a fost cel care a finalizat negocierile de aderare si, vorbind pe un ton oarecum pedagogic, a avertizat asupra faptului ca mai sunt multe de facut si orice greseala ar putea fi fatala. El a aratat ca PSD este gata sa puna la dispozitia actualei puteri experienta acumulata in cei patru ani de guvernare si chiar a criticat faptul ca Palatul Victoria nu comunica cu toate partidele parlamentare. De asemenea, cel care a propus organizarea unui referendum pe tema aderarii a amintit ca Bulgaria va consulta opinia publica, cu toate ca forul legislativ de la Sofia s-a pronuntar deja. Parlamentul a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, dupa ce legislativul de la Sofia a facut acelasi lucru saptamana trecuta. Pentru a putea intra in vigoare, textul documentului, care consfinteste intrarea in Uniunea Europeana a celor doua tari, trebuie aprobat insa in parlamentele tuturor celor 25 de tari membre ale Uniunii, plus Romania si Bulgaria.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















