De-a lungul celor aproximativ douăzeci de ani de democrație fragilă, chestiunea corupției a fost light-motivul tuturor partidelor politice atât în programele de guvernare, cât și-n campaniile electorale. Însă nimeni nu a întreprins nimic concludent în acest sens nici măcar acum, de când suntem membri ai marii familii europene. Pe de altă parte, reacțiile timide ale politicienilor de la București în chestiunea corupției au fost determinate în ultimii ani de criticile dure ale CE sau de cele ale organizației Transparency International (TI). Astfel, în debutul primei legislaturi uninominale din istoria recentă a României, TI a transmis partidelor parlamentare o serie de propuneri de îmbunătățire a programelor de guvernare cu mai multe măsuri anticorupție punctuale, așteptând ca ele să-și dea sau nu acordul pentru introducerea acestora în programele de guvernare. Recomandările TI au fost structurate pe cinci domenii majore de intervenție – justiție, administrație publică, achiziții publice, transparență decizională și capacitatea instituțională a agențiilor anticorupție pentru "remedierea lacunelor existente pentru următoarea perioadă de guvernare prin intermediul unor măsuri concrete și viabile". Practic, demersul membrilor TI este un semnal de alarmă pentru Justiție și Interne, domenii încă aflate în urmă la capitolul combaterii corupției. "Transparency International România solicită partidelor parlamentare să își exprime public acordul sau dezacordul cu obiectivele propuse și transmise acestora, până la prima întrunire a Parlamentului. Și lipsa unei poziții asumate public reprezintă un răspuns pe care opinia publică și societatea civilă îl va aprecia ca atare", se arată în textul comunicatului de presă. În momentul de față, în România, corupția este precum o piesă de teatru, în timp ce marile dosare de corupție zac uitate pe drumul dintre instanțe. Chestiunea corupției în țara noastră ar trebui să fie o temă serioasă de reflecție, ținând cont că Bulgaria a fost aspru sancționată de UE ca urmare a faptului că nu a întreprins nimic concludent în combaterea acestui flagel. În cadrul monitorizării programelor electorale propuse de toate partidele politice implicate în alegerile generale recente, Transparency International a observat că măsurile destinate luptei împotriva corupției nu se adresează suficient nevoilor cetățenilor români și ale țării. "Lupta împotriva corupției reprezintă un element-cheie atât în asigurarea competitivității României în Uniunea Europeană, cât și în dezvoltarea sustenabilă a țării din punct de vedere social", concluzionează raportul TI. În concluzie, o bună guvernare înseamnă o luptă permanentă contra corupției.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















