Partidele politice si parlamentul sunt cele mai nesigure institutii interne din Romania. Acesta este rezultatul celui mai recent studiu al Uniunii Europene, Eurobarometrul 64, potrivit caruia principale probleme ale tarii sunt economia, cresterea preturilor si somajul. Sondajul a indicat ca principala actiune pe care Uniunea Europeana ar trebui sa o realizeze in Romania este combaterea saraciei.
In decursul anului 2005, increderea romanilor in institutiile statului s-a redus in principal pentru cele politice. Increderea atat in parlament, cat si in guvern a scazut cu 12 procente, de la 35% la 23% pentru legislativ, si de la 42% la 30% pentru executiv. In ceea ce priveste partidele politice, doar 12 procente din romani au incredere in formatiunile politice, in contrast cu biserica, armata si televiziunea, care sunt institutiile in care romanii au cea mai mare incredere. In justitie, declinul increderii a fost de numai 4 puncte procentuale, insa ponderea romanilor care au incredere in justitie este cu 20 de procente mai mica decat in cazul membrilor UE. Distanta cea mai mare fata de statele membre ale UE in materie de incredere s-a inregistrat, in 2005, in parlament si in justitie. Increderea in institutiile internationale – ONU si UE – este mai mare in Romania decat in celelalte state membre. Potrivit sondajului, armata este singura institutie care apare cu un scor foarte mare de incredere atat in Romania, cat si in UE. Politia insa, care a fost notata cu un scor de aproape 70% in statele membre, este apreciata de numai 36% din romani.
Temeri
Agricultura, taxele sporite si cresterea consumului de droguri sunt cele trei categorii de temeri pe care romanii le-au manifestat in legatura cu aderarea la UE. O a doua categorie de ingrijorari fata de UE este data de problema economica si de nivelul de viata. Aproape 40% din romani au apreciat ca este posibil ca aderarea tarii la UE sa fie insotita de crize economice, de reducerea nivelului de viata si de cresterea preturilor. Independent de procesul de integrare europeana, romanii percep ca principale probleme ale tarii situatia economica, preturile in crestere si somajul. Aproape jumatate din romani au apreciat ca problemele economice sunt cele mai grave din tara, iar combaterea saraciei a fost indicata de 63% din repondenti drept principala actiune pe care romanii o asteapta de la Uniunea Europeana.
Indiferenta
Potrivit studiului, romanii continua sa fie natiunea cu cea mai puternica raportare sociala pozitiva la Uniunea Europeana. Nivelul de incredere al romanilor in UE este insa in declin continuu. Studiul a inregistrat o reducere a increderii romanilor de la 68% in primavara anului 2005, la 64 de procente in toamna 2005. Pierderea de 6 procente in segmentul de euro-optimisti in decursul anului 2005 a fost insotita de o crestere a euro-indiferentei cu tot atatea procente. Cea mai puternica pierdere de incredere in UE s-a inregistrat, la nivelul Romaniei, in mediul rural si pentru populatia cu nivel redus de educatie. Potrivit statisticii, in mai putin de o jumatate de an, la sate a avut loc o reducere cu 7 puncte procentuale a celor care au incredere in UE, fata de o reducere de numai 2 puncte in urban. In ceea ce priveste euro-indiferenta, o treime din cei chestionati au indicat ca subiectul Uniunii Europene nu ii intereseaza. Esantionul intervievat a indicat, in privinta sentimentului pe care Uniunea Europeana il provoaca, ca asociaza aderarea la UE cu speranta si incredere. Raportul National pentru Romania a fost realizat pentru Delegatia Comisiei Europene in Romania si prezinta principalele rezultate ale sondajului Eurobarometrul 64, instrumentul de sondare a opiniei publice din UE. Chestionarul a fost aplicat in perioada 13-31 octombrie 2005, pe un esantion reprezentativ de 1.000 de persoane.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















