Home Politic Patriciu vrea sa intre in bursa politicii

Patriciu vrea sa intre in bursa politicii

DISTRIBUIŢI

Dinu Patriciu: -E perfect adevarat ca doua firme la care am actiuni au sponsorizat aceste partide. Nu este nimic ilegal in asta si cred ca au facut foarte bine administratorii firmelor respective cand au aprobat aceste sponsorizari care au echilibrat donatiile facute catre mediul politic-. (Mediafax, 2 august)

Dinu Patriciu: -Singura solutie care ar asigura stabilitatea in Romania ar fi o alianta politica intre PNL si PSD-. (Antena 3, 3 august)

Aparent fara o motivatie solida, Dinu Patriciu a revenit cu doua declaratii care au socat audienta mass-media din Romania. Prima a fost facuta miercuri si era, in fapt, o recunoastere a sponsorizarii PSD in perioada alegerilor din 2004. A doua a fost o pledoarie pentru o alianta politica dintre PNL si PSD. Ambele au fost preluate masiv de media, astfel ca putem vorbi de o expunere maxima a populatiei la aceste mesaje. Acestea sunt datele problemei a carei rezolvare incearca sa raspunda la o intrebare pe cat de simpla, pe atat de necunoscuta: -Ce l-a apucat?-.

Nu putem sa-l banuim pe Dinu Patriciu de lipsa de experienta politica. De aceea, premiza de la care plecam este ca fostul lider liberal a actionat deliberat, luand in calcul posibilele reactii media si efectele acestora asupra publicului spectator. De fapt, comunicarea in doua etape a unor mesaje pe care, cu siguranta, le-a avut la indemana inainte de lansarea lor pe spatiul public este o dovada ca omul de afaceri a avut prestabilit un plan de comunicare pe care l-a si pus in aplicare.

Intotdeauna cand vorbim de un plan, avem in vedere un obiectiv pe care respectivul plan il urmareste, dar si o suprasarcina a acestuia (in fapt, este vorba de motivatia planului de actiune). In cazul declaratiilor lui Dinu Patriciu, obiectivul propus a fost iesirea dintr-o acuzatie de presa deranjanta (sponsorizarea simultana a PNL si PSD in perioada alegerilor din 2004). Aceasta tinta a fost, pana la urma, atinsa (chiar daca Dinu Patriciu si mai apoi si PNL au suportat initial o unda mediatica de soc, -pagubele- produse de aceasta au fost minore). Acest efect este, de fapt, elementul cel mai important din toata aceasta poveste. In mod indirect, declaratiile lui Dinu Patriciu au relevat faptul ca PSD nu mai este o sperietoare pentru scena politica romaneasca. Mai mult, PSD redevine elementul-cheie al unui joc la doua capete al partidelor din Alianta D.A.

In ceea ce priveste motivatia planului de comunicare, nu exista nici un dubiu: Dinu Patriciu a dorit sa-i ofere o replica cat mai dura lui Traian Basescu. Privita din aceasta perspectiva, declaratia are rolul de a arata opiniei publice (si, mai ales, celor de la PD) ca PNL nu este un partid marginalizat cum incearca, de atata vreme, sa sugereze analistii apropiati Cotroceniului. Dinu Patriciu se -sacrifica-, dar obtine, in acest fel, un beneficiu (deocamdata doar de ordin tactic) in favoarea PNL – posibilitatea de a blufa in legatura cu o posibila alianta cu PSD. Ca lucrurile stau anume asa o dovedeste reactia conducerii PNL (care a sarit sa-i ia apararea lui Dinu Patriciu). Aceasta reactie este de natura sa sugereze doua lucruri: a. colaborarea cu PSD reprezinta o varianta de rezerva a PNL pentru acest context politic si b. sciziunea la nivelul PNL din cauza acestui incident nu este posibila.

Probabil fara sa-si fi propus, Dinu Patriciu a aratat opiniei publice (pentru cine are ochi sa vada si urechi sa auda) ca scena politica din Romania este in punctul de a se aseza intr-o alta ecuatie politica, iar principala necunoscuta in aceasta ecuatie este PSD, a carui valoare a crescut brusc, precum actiunile Petromidia in celebra lovitura de la bursa. Patriciu si-a vandut actiunile la PD si incearca sa cumpere la PSD. A esuat de mai multe ori. Va reusi acum?

Savin Racovita

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.