Home Politic PC, în pragul divorțului de PSD?

PC, în pragul divorțului de PSD?

DISTRIBUIŢI

Voiculescu, supărat de politica social-democrată

Mariajul dintre conservatori și social-democrați pare că a intrat în impas și semnele prevestitoare unui iminent divorț par a fi evidente după ce formațiunea condusă de Dan Voiculescu a fost trecută pe linie moartă de către PSD din momentul conturării alianței de guvernare cu democrat-liberalii. O maximă celebră preciza că trădarea naște trădare și acest lucru pare a fi simetric cu ceea ce s-a întâmplat în 2004, când PUR s-a rupt de PSD și a trecut în barca defunctei Alianțe Dreptate și Adevăr. Sub pretextul euroalegerilor, liderii PC par deciși să continue pe cont propriu, fără locomotiva PSD, însă motivele acestei decizii par a fi dictate de proasta comunicare între liderii din teritoriu ai celor două formațiuni politice și de faptul că membrii formațiunii lui Voiculescu au fost omiși în teritoriu de la împărțeala cașcavalului.  Astfel, președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, declara duminică, la Liga aleșilor locali ai partidului, că PSD a uitat că la alegerile parlamentare voturile conservatorilor au făcut ca Alianța să fie peste PD-L, arătând că PC este tratat ca o rudă săracă în politica românească. „Eu am tras o concluzie. Primarii, viceprimarii, consilierii partidului nu au, ca regulă, o colaborare fructuoasă, bună cu cei de la PSD. Eu asta am înțeles. Trebuie să ne hotărâm ce avem de gând în perioada alegerilor“, a spus liderul PC. Pe de altă parte, nemulțumirile conservatorilor nu par să impresioneze prea mult PSD care, prin vocea lui Adrian Năstase, a sancționat extrem de dur gestul lui Dan Voiculescu: „PC are o problemă de poziționare pentru perioada următoare și trebuie să decidă într-un fel sau altul, trebuie să stabilească într-un fel sau altul“.
La rândul său, Mircea Geoană a atras ieri atenția cu privire la faptul că alianța cu PC trebuie să meargă mai departe, invocând faptul că partidele mici nu au nicio șansă la viitoarele alegeri. Contactat de reporterii „Curentului“, purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a declarat următoarele: „Este bine că suntem în Alianță (n.r. – cu PSD). Nu s-a pus problema să ne rupem de PSD“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.