Partidul Democrat cere guvernului sa amane intrarea in vigoare a modificarilor aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta 58/2003, precizand ca acestea ar putea bulversa sistemul judiciar romanesc.
Potrivit unui comunicat trimis presei, PD considera ca modificarea competentelor instantelor civile va duce la ingreunarea accesului cetateanului la justitie, prelungirea nejustificata in timp a proceselor civile si cresterea costurilor banesti pe care cetateanul va fi nevoit sa le suporte pentru a ajunge la o sentinta civila definitiva.
Ordonanta de Urgenta nr. 58/2003 prevede ca apelurile declarate impotriva sentintelor judecatoriilor sunt de competenta Curtilor de Apel, si nu a tribunalelor, ca in prezent. -Indirect, modificarile prevazute de OUG 58/2003 constituie o masura pentru a impiedica cetateanul roman sa isi caute dreptatea la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, instanta pentru sesizarea careia este necesara epuizarea tuturor cailor de atac interne-, se arata in comunicat.
-Partidul Democrat apreciaza ca, prin extinderea competentelor Curtii Supreme, partidul de guvernamant urmareste numirea in functie a unor noi judecatori in cadrul acestei instante, pentru a-si extinde influenta politica asupra justitiei, urmand ca dupa intrarea in vigoare a noii Constitutii sa fie pastrati doar magistratii care si-au demonstrat obedienta fata de putere-, sustine vicepresedintele Emil Boc.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















