
PD-L anunță că vrea să facă reforma educației peste capul PSD, chiar cu riscul de a provoca ruperea coaliției de guvernare! Președintele organizației de femei a PD-L, deputatul Sulfina Barbu, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că guvernul Boc își va asuma răspunderea pe pachetul de legi ale educației elaborat de comisia prezidențială condusă de Mircea Miclea, și nu pe cel propus de ministrul PSD al educației, Ecaterina Andronescu. În situația dată, PSD trebuie să aleagă între a ține la varianta sa de reformă, ieșind astfel de la guvernare, sau a vota pentru varianta Miclea, ceea ce ar însemna să primească o „palmă politică“ și să arate că e, de departe, partenerul junior al coaliției.
Codul Andronescu „stinge lumina“
Sulfina Barbu a acuzat-o pe Ecaterina Andronescu de întocmirea „pe genunchi“ a codului de legi ale educației, care în opinia fostului ministru al mediului încalcă programul de guvernare pe care PD-L și PSD l-au semnat. Astfel, Barbu și coordonatorul comisiei PD-L pentru educație, Daniel Funeriu, au acuzat, printre altele, că prin legile Andronescu se centralizează excesiv învățământul, se întărește controlul politic, se elimină autoritățile locale din lanțul deciziei și se favorizează corupția și nepotismul universitar. Barbu a fost și mai dură atunci când a declarat că un ministru care nu respectă programul de guvernare trebuie să plece.
Legile Andronescu-Vanghelie?
După conferința de presă, unul dintre liderii PD-L i-a surprins pe cei câțiva jurnaliști cu care s-a discutat spunând că primul om căruia Ecaterina Andronescu i-a prezentat varianta sa de legi ale educației a fost liderul PSD București, cunoscut ca „primarul care este“ pentru dificultățile sale cu gramatica. De unde știe respectivul lider? „Avem sursele noastre în PSD.“ Anterior, în conferința de presă, secretarul de stat din Ministerul Educației Oana Badea acuzase și ea că Ecaterina Andronescu a elaborat codul său de legi noaptea, în regim de „secret de stat“, fără a se consulta cu reprezentanții PD-L.
Testul PSD cu el însuși
Sulfina Barbu a declarat că votul PSD la asumarea legilor educației va fi „testul PSD cu el însuși“. Întrebat dacă nu e prea mare riscul de a rupe coaliția de guvernare, fie și pentru o reformă reală în educație, deputatul PD-L a declarat că „dacă ăsta e riscul ce trebuie asumat, ni-l asumăm !“.
Liderii PD-L par să-și asume însă un risc calculat. E puțin probabil ca parlamentarii PSD să voteze împotriva asumării răspunderii Guvernului pe legile educației, nedorind să-și riște fotoliile și să arunce România într-o criză și mai mare, pentru care vor fi acuzați cu siguranță. „Numai unii vor vota împotriva asumării, o parte din PSD!“, a fost ultima știre care a venit din tabăra PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















