Home Politic PD-L conduce în topul preferințelor electoratului

PD-L conduce în topul preferințelor electoratului

DISTRIBUIŢI

PD-L se menține pe primul loc în preferințele electoratului, potrivit sondajului dat ieri publicității de către BCS, dar la o diferență de mai puțin de 2% față de PSD. Rezultatele sunt similare cu cele de săptămâna trecută, deși diferența dintre PD-L și PSD a scăzut la mai puțin de două procente, în condițiile în care PNL este în creștere. De asemenea, PRM și UDMR au obținut procente mai ridicate decât în studiul anterior. Dintre primele trei formațiuni clasate, PSD conduce în ceea ce privește susținerea din partea electoratului activ, în timp ce  numărul absenteiștilor și al nehotărâților a crescut cu 4% în ultima săptămână. La întrebarea "Cu candidatul cărei formațiuni politice veți vota la Camera Deputaților în colegiul dvs. uninominal?", 32,3% dintre respondenți au indicat PD-L, 31,2% – PSD, 21,4% – PNL, 6,1% – UDMR, 4,2% – PRM și 2,7% – PNG-CD.  În privința opțiunilor pentru Senat, 32,8% dintre electori au indicat PD-L, 31,1% – PSD, iar 21,5% – PNL.  Pe de altă parte, UDMR este susținut de 6%, în timp ce PRM ajunge la 4,1%, urmat de  PNG-CD  la 3,1%.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.