Home Politic PD-L vrea să elimine scutul anti-DNA al Parlamentului

PD-L vrea să elimine scutul anti-DNA al Parlamentului

DISTRIBUIŢI

Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat, după întâlnirea de la Brașov a liderilor PD-L cu Traian Băsescu, că partidul său vrea să elimine posibilitatea ca Parlamentul să se opună prin vot cercetării penale a celor aleși în această instituție. PD-L promisese că va modifica legea care le permite parlamentarilor să se protejeze unul pe celălalt de rigorile legii încă de pe vremea scandalului în care Legislativul stopase cercetările penale ale lui Adrian Năstase și Miron Mitrea. Scopul principal al acestei schimbări este "eliminarea implicării politicului în justiție", principalul motiv ce face ca România să fie încă sub monitorizarea Uniunii Europene pe acest domeniu. Tot la acest sfârșit de săptămână, PD-L a anunțat și alte măsuri al căror scop declarat este să îmbunătățească democrația din România.
Prima dintre acestea este reorganizarea, eficientizarea și transparentizarea activității Parlamentului, iar a doua – schimbarea actualului sistem de vot, considerat absurd și de neînțeles pentru majoritatea cetățenilor din România.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.