Home Politic PDL anunță depunerea unei moțiuni de cenzură după al treilea eșec economic...

PDL anunță depunerea unei moțiuni de cenzură după al treilea eșec economic de proporții al USL

DISTRIBUIŢI

În urma eșecului privatizării CFR Marfă, al doilea după cel al combinatului Oltchim în mai puțin de un an de zile, principala formațiune de opoziție – PDL – a anunțat ieri că pregătește o moțiune de cenzură împotriva Executivului Ponta. "Înregistrăm cel de-al treilea eșec major al Guvernului socialist Victor Ponta. După Oltchim și Roșia Montană, acum avem eșecul privind CFR Marfă. Eșecul a devenit emblema Guvernului Ponta, eșecul a devenit un model de guvernare USL. PDL va depune o moțiune simplă întrucât au fost afectate interesele CFR Marfă și interesele României prin decribilizarea țării în ochii investitorilor", a susținut Predoiu. El a mai spus că Guvernul Ponta n-a dat dovadă numai de "incompetență" ci și de "complicitate la acest eșec". Predoiu a susținut că, potrivit reprezentanților Consiliului Concurenței, Guvernul a știut din vară că nu s-au depus toate informațiile de către cumpărător și Executivul nu a luat măsurile necesare. De asemenea, Cătălin Predoiu a spus că, potrivit declarațiilor oficialilor români de la Ministerul Transporturilor, Guvernul nu a obținut acordul tuturor creditorilor pentru privatizarea CFR Marfă. "Guvernul și premierul au avut toate datele să prefigureze că această privatizare nu va avea loc", a adăugat Cătălin Predoiu, arătând că, în opinia sa, "consecințele acestui eșec vor fi falimentul companiei, dispariția a peste 1500 de locuri de muncă și vânzarea la bucată a activelor din patrimoniul CFR". "E un joc la două capete pe care-l face premierul, fie privatizezi cu prietenii, fie lichidezi cu prietenii", a mai spus Cătălin Predoiu. El crede că trebuie inițiate discuții imediate cu creditorii și că ar trebui "să se utilizeze oameni competenți" atunci când se pregătesc privatizările. Președintele PDL, Vasile Blaga, declarase, ieri, înainte de ședința BPN, că nefinalizarea privatizării CFR Marfă reprezintă "un nou eșec marca Victor Ponta" și că le va propune democrat-liberalilor ca PDL să introducă o moțiune simplă în Parlament pe această temă.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.