Home Politic PDL critică „cadoul descentralizării” pentru baronii USL

PDL critică „cadoul descentralizării” pentru baronii USL

DISTRIBUIŢI

Opoziția a reacționat ieri privind procesul de descentralizare pe care USL îl schițează în aceste zile pentru a-i îndestula pe baronii locali din avuția centrală. "Legat de enunțul făcut de domnul Dragnea privind descentralizarea și primele măsuri pe care le-a anunțat ca așa-zis parte a descentralizării, dacă nu, după opinia dânsului, chiar descentralizare. A fost una dintre cele mai așteptate legi, cel mai așteptat demers, chiar regretăm că noi când am fost la putere nu am putut să-l implementăm decât doar printr-o lege și nu au putut să urmeze succesiv celelalte etape. De un an și șase luni să ieși cu o asemenea schiță este de neacceptat. Acest moment era unul dintre cele mai așteptate momente pentru administrația românească", a spus prim-vicepreședintele PDL Dorin Florea, ieri, într-o conferință de presă. El a mai spus că acest proces este "un cadou de Crăciun făcut președinților consiliilor județene". Potrivit acestuia, descentralizarea propusă de Dragnea "a ieșit un eșec". Dorin Florea mai crede că prin măsurile pe care actualul Guvern dorește să le ia se va înregistra "un blocaj" în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene și se va ajunge la "aservirea totală" a autorităților locale.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.