Liderii PDL nu spun nu unei noi alianțe cu președintele Traian Băsescu. Vasile Blaga este de părere că este posibilă refacerea parteneriatului dintre PDL și președintele Traian Băsescu, spunând că democrat-liberalii nu s-au certat niciodată cu șeful statului și adăugând: „Când domnia sa va renunța la «Adio, PDL», nu va fi nicio problemă”. „Cred că este posibilă, noi nu am spus «Adio, PDL», deci nu ne-am certat niciodată cu domnul președinte Băsescu. Nu am cu cine să mă împac. Trebuie să apreciez poziția corectă a președintelui în disputele legate de statul de drept, ca și poziția corectă a PDL. Noi nu ne-am schimbat un milimetru direcția, iar în vara lui 2012 am fost lângă președinte și am fost lângă statul de drept, sprijinindu-l pe președinte. Sunt compatibilități totale. Cu ce nu am putut și nu pot fi de acord – cu anumite procese de intenție făcute de domnul președinte, care nu are niciun motiv să creadă că poziția PDL a fost alta”, a spus Blaga. Declarațiile șefului PDL au venit după ce fostul premier Emil Boc, actualmente primar la Cluj, a declarat, ieri, la Consiliul Județean de Coordonare al PDL Cluj, că PDL ar trebui să refacă parteneriatul cu președintele Traian Băsescu, care ar fi "o garanție a continuării democratice a României", apreciind că partidul trebuie să devină "principala voce care să apere România și românii de abuzurile USL".
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















