
Planul „partizanilor” de pe sub fustele Elenei Udrea a eșuat lamentabil, odată cu acapararea politică a fundației de către camarila duduiei mai sus menționate după Congresul recent. Plecați din PDL în ideea că vor distruge partidul și se va crea un nou pol de putere în jurul Elenei Udrea, aceștia nu au reușit să facă decât să nu rupă două locuri pentru europarlamentare. Numai că plecarea „reformiștilor” din PMP, va fi o lovitură pentru tânărul vehicul politic încălzirea de Udrea pentru debarcarea lui Băsescu de la Cotroceni.
Pe de altă parte, PDL este tot mai aproape de a fuziona cu PNL și de a forma un format bi-politic, la fel ca sistemul american. „Cea de-a treia cale” a partidelor satelitare de dreapta va dispărea în curând. De altfel, Forța Civică a lui MRU nu refuză nici acum o alianță cu noul pol de putere al dreptei, în timp ce PMP pretinde un joc politic dur. În timp ce PMP și FC stau și asistă de pe margine, BPN al PDL a ratificat, marţi, discuţiile cu PNL pentru fuziunea celor două partide. Anunțul a fost făcut de prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, menţionând că informaţiile arată că fuziunea este susţinută şi la nivel local de organizaţiile celor două partide, că procesul avansează şi este ireversibil. „Vom studia procedurile juridice astfel încât această fuziune să se realizeze cât mai repede cât ne permite legea având în vedere că urmează şi vacanţa judecătorească. Nu a fost stabilit niciun termen limită pentru a vedea soluţiile juriştilor”, a afirmat Cătălin Predoiu, după şedinţa conducerii PDL. El a adăugat că acest proces politic va continua şi are ca obiectiv nu numai alegerile prezidenţiale, dar şi pregătirea alegerilor parlamentare din 2016. Predoiu a mai spus că informaţiile primite din teritoriu arată că procesul de fuziune este susţinut la nivel local şi central, că discuţiile vor continua şi procesul avansează şi este ireversibil.
Fundația se surpă sub Udrea
În tot acest timp în care principalele partide de dreapta lucrează la fuziune, în PMP are loc un adevărat cutremur. Mai multe filiale ale ale Fundației Mișcarea Populară s-au autodecapitat după confiscarea partidului de către politrucii lui Udrea. Primul semnal a fost dat de către Marian Preda, președintele Fundației Mișcarea Populară, anunță că ”din motive personale” și-a depus demisia din funcție și afirmă că o schimbare a clasei politice din România va trebui să vină din exterior. La scurt timp, „cutremurul” s-a propagat și în teritoriu. La rândul lor, membrii Fundaţiei Mişcarea Populară din Bistriţa-Năsăud au decis să se retragă în bloc din organizaţie în frunte cu preşedintele. De asemenea, președintele Fundației Mișcarea Populară Constanța, Mihai Gîrțu, a demisionat, marți, din funcția de conducere, susținând că locul său este la catedră. De asemenea, conducerea filialei Bihor a Fundaţiei Mişcarea Populară a demisionat, reprezentanţii acesteia afirmând că sunt „dezamăgiţi” de „marginalizarea constantă” a intelectualilor în PMP, iar prin gestul lor doresc să-şi arate solidaritatea cu preşedintele demisionar al fundaţiei, Marian Preda.
Pemepista-șefă trece la „mătura politică”
Că nu era de ajuns, după aceste demisii în bloc, Udrea a trecut la curățenie. Venită oficial la cârma șandramalei sale politice, aceasta vrea să pună tocul pantofilor săi de fițe în grumazul celor care nu i-au obținut scor de accedere în Parlament. Un test pentru 2016 și de epurare a câtorva „nedoriți”. Ea a declarat că PMP va trece începând de miercuri la analiza organizațiilor care au obținut un scor mai mic de 6% la europarlamentare, luându-se în calcul reorganizarea acestor filiale. „Am stabilit ca obiectiv prioritar creșterea organizațională a PMP. Pentru a obține acest lucru am decis că nu avem vacanță. PMP prin conducerea lui începând de mâine trece la analiza în teritoriu a organizațiilor care au obținut un scor mai mic de 6%. Vom avea în vedere reorganizarea filialelor cu scoruri mai mici decât am avut în calcul. Vom avea în vedere în perioada imediat următoare, de asemenea, organizarea de alegeri pentru a avea conduceri statutare, inclusiv la nivelul filialelor din teritoriu. Vom începe cu cele care au obținut un scor bun, în așa fel încât cele care sunt sub analiza conducerii centrale, cele cu un scor sub 6% să poată să aibă alegeri în partea a doua a perioadei de vară”, a afirmat Udrea într-o conferință de presă susținută marți după ședința Consiliului Executiv Național al PMP. Cu o popularitate minimă, este greu de crezut că un personaj machiavelic precum Elena Udrea, care și-a făcut un drum în politică cu julituri în coate și în genunchi, va putea răzbi cu partidul său între doi coloși precum polul de stânga, reprezentat de PSD și polul de dreapta ce va rezulta din fuziunea PDL și PNL.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















