Nemultumite de faptul ca autostrada Transilvania este -un santier parasit-, organizatiile PSD din vestul tarii ar putea recurge la masuri extreme. Acestea au anuntat ca, in cazul in care lucrarile nu vor fi reluate, vor organiza greve fiscale, adica vor inceta plata oricarui tip de taxa sau impozit catre stat.
Liderii filialelor PSD din Transilvania si Banat considera ca nu este normal sa mai plateasca impozite -daca statul roman repartizeaza dupa criterii politicianiste investitiile de infrastructura-. Totodata, pesedistii au cerut executivului reluarea neintarziata a lucrarilor si alocarea unor sume suplimentare pentru a recupera intarzierile. Acestia mai solicita sa fie facute publice toate clauzele acestui proiect in integralitatea lor. -Din cand in cand, Emil Boc sau alti politicieni PD au incercat sa deturneze atentia opiniei publice prin diferite comunicate prin care doreau sa traga de timp, ba cerand refacerea unor scheme de finantare, ba prin false cereri privind desecretizarea contractului. In tot acest timp, lucrarile s-au oprit, iar ardelenii au tot mai multe drumuri blocate de caderile de pietre sau multimi de gropi spre a ajunge in capitala Romaniei-, se arata intr-un comunicat al PSD Cluj. Hotararea in urma careia a fost remis acest comunicat a fost adoptata la intalnirea regionala a organizatiilor PSD Cluj, Arad, Bihor si Timis cu presedintele PSD, Mircea Geoana, ce a avut loc la Cluj-Napoca.
Filialele transilvanene nu vor congres
In acelasi timp, liderul PSD, Mircea Geoana, a putut rasufla usurat dupa ce filialele transilvanene – cele care l-au sustinut pentru castigarea fotoliului de presedinte al PSD – au anuntat ca nu sunt interesate de organizarea unui congres extraordinar, tema ce a fost atinsa doar -marginal-. -Preferinta colegilor din Transilvania si Banat a fost pentru organizarea unui Consiliu National. Ideea congresului pare sa fie astazi mai putin interesanta si mai putin iminenta decat acum cateva zile. Vom discuta in liniste si la Consiliul National din mai sau iunie vom lua o decizie-, a declarat Mircea Geoana. Acesta a mai aratat ca PSD trebuie sa devina un punct de stabilitate in Romania, iar social-democratii trebuie sa fie pregatiti inclusiv pentru alegeri anticipate. Aceasta deoarece, in opinia presedintelui social-democrat, Romania, condusa acum de PNL-PD-UDMR si conservatori, se indreapta catre o situatie critica. -Este foarte posibil ca aceasta alianta si coalitie sa se destrame-, a mai spus liderul PSD.
Liderul PSD, Mircea Geoana, a precizat insa ca accentul pe reforma interna se pune acum, dupa un an si jumatate de la congresul partidului, care stabilise acest lucru.
Fluturasi portocalii
Intre timp, Geoana nu a pierdut ocazia, daca tot a fost Ziua Internationala a Pacalelilor, sa faca un pic de bascalie de adversarii sai politici. Impreuna cu membrii organizatiei TSD Cluj, acesta a impartit in municipiile din judet 10.000 de fluturasi portocalii. Pe acestia scria: -Am ieftinit gazul, am redus impozitele, am marit pensiile. Traim mai bine-, iar pe verso -Felicitari. Participi la marea pacaleala. Semnat Alianta Departe de Adevar-.
Presedintele Tineretului Social-Democrat Cluj, Adina Abrudan, a explicat ca aceasta actiune a fost gandita pentru a semnala opiniei publice faptul ca de un an si jumatate are loc -o mare pacaleala- organizata de actualii guvernanti. -Pe fluturasii distribuiti am enumerat promisiunile din campania electorala ale Aliantei D.A., care s-au transformat in acest timp in mari dezamagiri pentru cetateni-, a spus Adina Abrudan. Geoana, care a impartit la randul sau cateva plicuri pe strazile din centrul Clujului, a declarat ca este vorba despre o abordare hazlie a unor probleme serioase. -Este un mod creativ de a face politica. Daca nu ar fi temele serioase si consecintele grave, ar fi fost chiar o gluma buna-, a spus liderul PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















