Home Politic Petru Luhan, Europarlamentarul anului 2013

Petru Luhan, Europarlamentarul anului 2013

DISTRIBUIŢI

În fiecare an, în cadrul galei „MEP Awards“ sunt nominalizați cei mai activi eurodeputați din cei peste 700 de membri ai Parlamentului European, care s-au remarcat prin activitatea lor în unul din cele 20 de domenii de activitate ale Parlamentului European. Pentru desem­narea câștigătorului fiecărei categorii pot vota membrii Parlamentului European.
Europarlamentarul român Petru Luhan a fost elogiat „pentru inițierea și adoptarea unei declarații scrise care a avut drept scop asigurarea accesului egal la tratament și politici de angajare flexibile pentru persoanele care suferă de maladii neurologice cronice de tipul Sclerozei Multiple, pentru activitatea sa legată de combaterea cancerului la nivel european și nu în ultimul rând pentru susținerea conceptului de medicină personalizată“.
„Mă onorează enorm câștigarea acestui premiu. Aceasta dovedește că eforturile și inițiativele mele au fost apreciate de către colegii europarla­mentari și mass-media. Temele legate de sănătate au reprezentat încă de la început o prioritate a mandatului meu de europar­lamentar. Această distincție îmi dă curajul și puterea de a-mi continua proiectele legate de comba­terea cance­rului, medicina personalizată precum și elaborarea unei strategii europene pentru autism“, a declarat Petru Luhan.
Meritele lui Petru Luhan au fost recunoscute și în cadrul Galei „Care Awards“ care a avut loc la Bruxelles  unde românul a fost desemnat „Europarla­mentarul Anului“.
Proiectele europarla­men­tarului Petru Luhan în domeniul sănătății se concentrează pe următoarele teme: combaterea cancerului, scleroza multi­plă și medicina personalizată.
 
COMBATEREA CANCERULUI

Inițiativele la nivel european pentru combaterea cancerului au demarat în iunie 2010, odată cu organizarea, în cadrul Parlamentului European, a confe­rinței „Combaterea cancerului – o prioritate a UE“. Invitat special a fost inventatoarea Raluca Ioana Van Staden, care a avut astfel ocazia să prezinte în Parlamentul European senzorul care determină exis­tența cancerului în mai puțin de 6 minute.
Demersurile au continuat în anii următori prin organizarea a numeroase evenimente la Bruxelles:
• „Prevenirea cancerului și poli­ticile de mediu“ (30 noiembrie 2010);
• „Necesitatea unor politici pentru formele rare de cancer“ (12 ianuarie 2011);
• „Inegalitățile din sistemele de sănătate: factori determinanți pentru pacienții bolnavi de cancer“ (24 ianuarie 2011);
• Organizarea, în premieră, a unei dezbateri științifice asupra cancerului la plămâni. (21 iunie 2011);
• „Lansarea primului Barometru care monitorizează situația pacien­ților cu cancer de colon în Europa“ (26 februarie 2013).

 
ACȚIUNI PENTRU PACIENȚII CU SCLEROZĂ MULTIPLĂ

• Organizarea, în cadrul Parla­mentului European, a expoziției foto „Sub presiune! Să trăiești cu scleroză multiplă în Europa“, 24 aprilie 2012
• Organizarea unei dezbateri, în cadrul Parlamentului European, pe 25 aprilie 2012, privind:

− tratamentele pentru această boală; discrepanțele între statele membre în ceea ce privește îngrijirile medicale și accesul la medicamente; ultimele evoluții științifice privind această boală;
− analiza ultimului barometru pri­vind scleroza multiplă în Europa.
• Inițierea și ulterior adoptarea Declarației Scrise nr. 20 cu privire la scleroza multiplă în Europa care solicită:
• Standardizarea asistenței medicale de profil;inventarierea la nivelul fiecărui stat membru a bolnavilor cu scleroză multiplă; politici de angajare flexibile pentru persoanele care suferă de scleroză multiplă;o colaborare științifică intensă între țările UE pentru îmbunătățirea trata­mentelor în cazul acestei boli.

 
MEDICAMENTELE PERSONALIZATE

Medicamentele personalizate repre­zintă unul dintre proiectele majore asupra cărora s-au concentrat eforturile lui Petru Luhan.
În prezent, statisticile arată că o cincime din aceste decese apar din cauza efectelor adverse ale terapiilor. De asemenea, 90% dintre medica­mentele folosite acum sunt eficiente la numai 40% dintre pacienți.
Evenimente organizate la Bruxelles pe această temă:
• „Recomandări pentru stimularea inovării deschise: Medicina Personali­zată“ (29 noiembrie 2012).
• „Workshop privind medica­men­tele personalizate“ (23 noiembrie 2011).

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.