Atunci cand este vorba despre banul public, tupeul alesilor nu are limite. Visul parlamentarilor de a se relaxa chiar la locul de munca nu se limiteaza la somnul dulce din sedintele de plen, ca atare, in subsolul Casei Poporului li se pregateste o adevarata piscina de lux.
Alesii au fost prinsi ieri cu mata-n sac. Ce se poate ascunde in subsolul Casei Poporului, la 18 metri sub cota 0? Muncitori care lucreaza, noroi, moloz si… o piscina de lux pentru parlamentari. Caile de acces duc la un moment dat spre un spatiu amenajat special pentru o sala de inot in toata regula, cu accesorii nou-noute, vestiare si chiar un bar destinat confortului de demnitar. Desi reprezentantii conducerii Camerei Deputatilor au negat vehement informatiile potrivit carora la subsolul Palatului Parlamentului este amenajata o sala de piscina, realitatea din teren s-a dovedit cu totul alta. Secretarul Biroului Permanent, liberalul Titu Gheorghiof, sustinea ca nu este vorba decat despre o simpla groapa si ca ramane de vazut ce se va intampla cu spatiile respective. El a pus totul pe seama arhitectului Casei Poporului, acum deputat PRM Anca Petrescu, care ar fi proiectat spatiile cu pricina, inainte *89, special pentru -marele conducator-, caruia ii placea sa se balaceasca in apa. -Probabil ca dna Petrescu a ramas cu imaginea conducatorului care inoata inca in piscina-, a comentat Gheorghiof, acuzand deputatul PRM de halucinatii. Jucand piesa trasnsparentei, seful departamentului de dezvoltare si investitii, Ovidiu Dorel Lescu, a luat ziaristii intr-o mica inspectie la fata locului. Probabil, in ideea ca-i va descuraja si ii va convinge ca lucrarile au fost abandonate, Lescu a ales un traseu plin de gropi si gunoaie, desi existau si alte trasee cat se poate de civilizate. Dincolo de moloz, un hol placat cu marmura, lung de 500 de metri, duce intr-un bar, dupa care se ajunge si la sala de piscina. In pofida tuturor evidentelor si contrazicandu-se singur, Lescu a sustinut ca lucrarile au intrat in conservare dupa *89 si ca mai sunt multe de facut, inclusiv instalatiile pentru curent electric si alimentarea cu apa. Cu toate acestea, corpurile de iluminat erau noi, cu eticheta intacta, iar caloriferele erau calde. Piscina de 1,8 m adancime era gata amenajata cu faianta, gresie, spoturi de iluminat, vestiare, toate detaliile indicand faptul ca investitiile au continuat dupa *89.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















