Dupa aproape trei luni de framantari – in care s-a riscat chiar dezintegrarea partidului – PNL a iesit din criza. Ieri, Delegatia Reprezentantilor (dominata de sefii de filiale) a dat OK-ul (cu 64 de voturi -pentru-, 16 -impotriva- si trei abtineri) pentru reteta Stolojan de reorganizare a partidului. In mai putin de doua ore, liberalii au validat modificarile de statut, respectand conditiile puse de fostul premier pentru a intra in cursa pentru sefia partidului. El a propus mutarea centrului de greutate pe -teritoriu-, prin adoptarea deciziilor politice de catre liderii de filiale si conducerea sa in cadrul unei echipe de tip guvernamental aleasa de presedinte – care va avea doar puteri executive. Desi a pierdut decisiv in acest moment influenta pe care o castigasera in PNL, in perioada crizei, gruparea radicalilor a dat si ieri un atac la adresa noului statut, pe care il considera nedemocractic. Vicele Dinu Patriciu a pronosticat existenta pe mai departe a nemultumirilor in partid, dar a dat asigurari pe holuri ca nu va parasi PNL. Theodor Stolojan obtine astfel prima victorie clara in PNL, printr-un vot intr-un for de decizie, ceea ce ii deschide portile catre preluarea sefiei partidului. Inca presedinte al PNL, Valeriu Stoica a proclamat sfarsitul crizei, anuntand ca nu va candida pentru nici o functie, dar ca va pleda impotriva oricarei aliante cu PSD. La randul sau, Theodor Stolojan a evitat un raspuns ferm pe acest subiect, explicand ca nu a luat inca o decizie, prioritara fiind rezolvarea problemelor interne.
Desi convulsiile din familia liberala nu vor inceta, criza din PNL a luat sfarsit ieri, o data cu victoria -retetei Stolojan- de reorganizare a partidului. Cu o majoritate relaxata, proiectul de statut al fostului candidat la functia suprema in stat a fost adoptat de Delegatia Reprezentantilor Nationali, primul test concret (reflectat in vot, intr-un for important al PNL) al audientei sale in partid. Conditiile puse de Stolojan de a lucra cu o echipa compacta – care sa fie la mana sa – pe baza deciziilor politice luate de -talpa partidului-, adica de liderii de filiale, au fost satisfacute ieri, dupa mai putin de doua ore de dezbateri. Patricienii nu au abandonat lupta, proclamand nedemocratic statutul lui Stolojan, dar cele 16 voturi (din 64) obtinute ieri arata scaderea considerabila a influentei lor in PNL.
Un Guvern pentru presedintele partidului
Filialele PNL au dat ieri OK-ul pe proiectul de statut propus de Theodor Stolojan ca o conditie a inscrierii sale in cursa pentru presedintia partidului. Reteta sa de management politic presupune aducerea filialelor la masa deciziilor curente (prin sedinte lunare in cadrul Delegatiei Permanente) si numirea de catre presedinte a unei echipe (de tipul garniturilor ministeriale) care sa puna in practica hotararile Delegatiei. Noua formula a fost determinata de disfunctiile sistemului actual, care a generat un blocaj de aproape trei luni la centrul partidului. -Daca nu reusim sa trecem de la momentul dezbaterilor, la momentele 2 si 3, cele ale aplicarii deciziei, tot partidul devine o gluma-, a aratat ieri Stolojan la sfarsitul sedintei.
Radicalii anunta noi framantari
Echipa radicalilor si-a facut ieri numarul acuzand proiectul lui Stolojan ca incalca regulile democratiei interne – respectiv dreptul de a alege si de a fi ales. -Cum vom putea sa promovam sistemul uninominal la alegerile parlamentare, daca la noi in partid nu respectam acest principiu?-, a atacat Calin Popescu Tariceanu. Esecul patricienilor, de a impune in sedinta de ieri discutarea punct cu punct a proiectului lui Stolojan, l-a determinat pe autorul marcii politice a gruparii, Dinu Patriciu, sa anunte ca vor continua nemultumirile in partid. Cu 64 de voturi -pentru-, 16 -impotriva- si trei abtineri, reteta Stolojan a fost votata in bloc, dupa ce, cu o zi inainte, sefii a 40 de filiale stabilisera la Hanul lui Manuc sa actioneze compact, in favoarea proiectului Stolojan, pentru a pune capat crizei din partid. Nici incercarea fostului presedinte Mircea Ionescu Quintus, de a determina – printr-o scrisoare lasata inainte de plecarea la Munchen la fiul sau – o formula de compromis (alegerea de catre congres a jumatate din BEx), nu a schimbat soarta votului.
Mandatul Stolojan
Relaxat, dar ferm, imbracat in costum bej, de vara, Theodor Stolojan a anuntat ca incearca sa faca -un sistem curat- in PNL, declarandu-se si impotriva adoptiilor politice. -Nu vom face troc cu functii politice in PNL, nu vom da garantii privind functii in sistemul de putere-, a aratat el, declarandu-se pentru o integritate mai mare in partid.
Stolojan a refuzat totodata sa faca vreo previziune privind politica de aliante a PNL, pe care o va dezvalui insa in perioada urmatoare, explicand ca s-a concentrat cu prioritate pe rezolvarea problemelor interne.
Stoica da veto aliantei cu PSD
Seful PNL, Valeriu Stoica, a fost primul care a anuntat victoria proiectului Stolojan si schimbarea locului de desfasurare a congresului – de la Brasov la Bucuresti. -Am sentimentul datoriei implinite. Votul de azi marcheaza sfarsitul crizei in PNL-, a aratat el, anuntand totodata ca nu il mai tenteaza nici o functie in partid. El i-a contrazis pe detractorii statutului lui Stolojan, aratand ca nimeni nu este impiedicat sa candideze la sefia PNL – cu conditia sa respecte noul sistem.
Spre deosebire de Stolojan, Stoica a dat un veto raspicat aliantei cu PSD, pe care o considera -neavenita-, ramanand adeptul coagularii unei Opozitii democratice – pentru care va lupta insa doar din postura de membru PNL.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















