Home Politic PNL ramane langa PD si exclude orice apropiere de PSD

PNL ramane langa PD si exclude orice apropiere de PSD

DISTRIBUIŢI

Liberalii si democratii si-au convocat ieri forurile de conducere pentru a discuta strategia in contextul rezultatelor alegerilor si in perspectiva turului doi al cursei prezidentiale.


Dupa discutii extrem de aprinse in cadrul Delegatiei Permanente a PNL, aliatii au adoptat in unanimitate o rezolutie prin care exclud orice fel de colaborare politica parlamentara sau de alta natura cu PSD. Formularea din textul rezolutiei este extrem de importanta pentru ca nu se vorbeste despre Uniunea PSD+PUR, ci doar despre partidul condus de Adrian Nastase. De altfel, liderul democrat Traian Basescu a precizat ca fara umanisti devine clar ca PSD a pierdut alegerile si a sugerat ca este posibila o negociere cu formatiunea lui Dan Voiculescu. In acelasi timp, rezolutia nu prevede explicit eliminarea unei colaborari cu PRM, acest lucru fiind insa un semnal dat electoratului peremist, care ar putea inclina balanta in favoarea lui Basescu in turul doi al prezidentialelor.

Documentul propus de liberali si adoptat de ambele partide afirma sprijinul ferm pentru Traian Basescu in lupta pentru Cotroceni, aliatii chemand toate organizatiile si toti militantii sa faca un efort de mobilizare pentru victoria liderului democrat, -care va conferi Aliantei capacitatea de a decide formarea majoritatii parlamentare si a guvernului. Aliatii mai -cheama cetatenii, indiferent de optiunile lor politice, sa voteze in turul al doilea al alegerilor prezidentiale cu Traian Basescu-, acest apel adresandu-se in primul rand votantilor peremisti. In rezolutie sunt condamnate actiunile de fraudare a alegerilor, comise de catre PSD, cu care este exclusa orice colaborare, liberalii si democratii exprimandu-si din nou decizia de a respecta protocolul Aliantei.

Tariceanu a amenintat cu demisia, Patriciu voia colaborare cu PSD

Cele mai aprinse dezbateri pe marginea rezolutiei au fost la liberali, gruparea Patriciu fortand eliminarea din text a prevederilor potrivit carora este exclusa orice colaborare cu social-democratii lui Nastase. Patriciu a incercat sa argumenteze punctul sau de vedere prin faptul ca ar trebui lasate deschise toate optiunile, o decizie urmand sa fie luata intr-o Delegatie Permanenta ce ar trebui convocata imediat dupa turul al doilea al alegerilor prezidentiale. Au sarit ca arsi atat vicepresedintele Mona Musca, cat si presedintele interimar, Calin Popescu Tariceanu, care a amenintat chiar cu demisia, afirmand ca atat timp cat este in fruntea PNL, varianta unei colaborari cu pesedistii este imposibila. Mona Musca a invocat si ea faptul ca deja liderii PSD si unii analisti au lansat ideea ca liberalii l-ar trada pe Basescu pentru a face guvern cu PSD si trebuie ca PNL sa dea un semnal foarte clar, pentru ca un astfel de scenariu inseamna moartea partidului pe termen lung si moartea democratiei, in conditiile in care PRM ar ramane sa faca opozitie. Discutiile extrem de tensionate au dus la repetarea votului, Tariceanu propunand vot nominal. Desi initial unii liberali din gruparea lui Patriciu votasera pentru eliminarea textului cu pricina, la reluarea votului s-au inregistrat 64 voturi pentru excluderea PSD, nici un vot impotriva si 7 abtineri, printre care Patriciu si vicele Teodor Melescanu.

Democratii, in stare de relaxare

Spre deosebire de ceea ce s-a intamplat la PNL, in sala de sedinte a PD a domnit linistea. Democratii, in frunte cu presedintele lor, Traian Basescu, au trecut in revista modul in care s-a desfasurat campania electorala, au facut un bilant sumar, iar apoi au cazut de acord ca primarii Aliantei din mediul rural nu au fost tot timpul la inaltime. Prin urmare, democratii au hotarat ca aceastia trebuie scosi din amorteala si s-a stabilit ca liderii cu notorietate, precum Emil Boc, Sorin Frunzaverde sau Cozmin Gusa, sa faca tandemuri cu o parte dintre colegii liberali si impreuna sa mearga in teritoriu pentru a convinge lumea sa voteze in turul doi cu Traian Basescu.

Basescu trimite semnale catre PUR si PRM

Intalnirea a fost folosita de liberali si democrati pentru a da semnalul ca si-au schimbat punctele de vedere referitoare la aliantele post-electorale. Daca pana acum Traian Basescu, copresedinte al Aliantei s-a aratat impotriva unei intelegeri cu PRM sau PUR, ieri, acesta a lasat sa se inteleaga ca nu exclude o coloborare cu aceste partide atunci cand a vorbit despre faptul ca in rezolutie nu era trecuta decat interdictia colaborarii sub orice forma cu PSD. -Nu puteam sa generam o contradictie. Eu ma adresez electoratului roman si nu trebuie sa indepartam electoratul care a votat in primul tur PRM, PUR sau PNG si care ar putea sa voteze in turul al doilea Traian Basescu-, a explicat liderul aliat, care a mai declarat ca: -Nu am exclus o colaborare cu PUR si noi stim foarte bine ca, fara acest partid, PSD ar avea 25%-28% si ca PUR nu are decat un acord electoral cu PSD, si nu unul pentru o alianta-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.