Poate singura intelegere majora a Aliantei pe care PNL si PD nu au calcat-o in picioare este participarea celor doua formatiuni politice pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European. Cu toate ca poate genera nenumarate alte ciocniri verbale intre liberali si democrati, candidatura pe liste comune ramane singurul proiect important care mai poate uni PNL si PD dupa 1 ianuarie 2007.
Scandalurile din Alianta pe legile sigurantei nationale, necorelarea si -tepele- pe care si la trag reciproc grupurile parlamentare ale Aliantei in parlament, ruperea protocolului in mai multe judete ale tarii, racolarile masive si declaratiile tot mai indraznete ale membrilor celor doua formatiuni politice arata ca, dupa ce Romania va adera la UE, colaborarea dintre PNL si PD se va transforma in scrum.
Daca va reusi sa adere la UE, Romania va trebuie sa desemneze reprezentantii in Parlamentul European, moment de scrutin care ii poate apropia din nou pe liberali si democrati. Ministrul muncii si solidaritatii sociale, democratul Gheorghe Barbu, vicepresedinte al PD, este de acord cu ideea ca, dupa aderarea la UE, politicienii liberali si cei democrati sa candideze pe liste comune la alegerile pentru PE, iar euroobservatorul PD Iacob Ridzi spune ca PNL si PD vor avea candidati pe liste comune, iar proportia va fi de 1 la 1. -Ar fi o idee buna sa candidam pe liste comune. Numai ca aici va trebui sa inteleaga toata lumea ca, daca doresti sa mananci cozonac, trebuie uneori sa mananci si paine neagra. Vom putea merge pe liste comune, dar atunci, exact cum scrie in protocol, vom respecta regulile de forta dintre cele doua partide-, avertizeaza totusi ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga. In noiembrie anul trecut, Emil Boc anunta la Cluj ca a hotarat impreuna cu liderul PNL ca la alegerile parlamentare europene din anul 2006 -sa candidam pe liste comune, ca o forma de consolidare politica a Aliantei, ca o dovada a faptului ca, oricate ar fi vocile care ar dori disparitia acestei aliante sau ruperea ei, dimpotriva, ea se va intari si mai mult-. De atunci incoace, atat PNL, cat si PD s-au pregatit la unison pentru participarea la alegeri, colaborare confirmata chiar in urma cu aproape doua luni, cand vicepresedintele PD, Adriean Videanu, a spus ca PNL si PD au convenit adoptarea unei pozitii referitoare la proiectul de lege privind alegerile pentru Parlamentul European.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















