
Declarațiile lui Victor Ponta privind colaborarea normală dintre putere și opoziție în cazul câștigării președinției PDL de către Vasile Blaga sunt intens folosite în campania internă din partid.
Vicepreședintele PDL Cristian Boureanu a declarat ieri că „Victor Ponta joacă un joc murdar și nu am deloc încredere în declarațiile pe care le face. Să fie clar: PSD este adversarul nostru principal în primul rând și istoria politică de 20 de ani a domnului Blaga și istoria mea de cel puțin 10 ani a arătat că întotdeauna i-a considerat adversari și niciodată parteneri“.
El a precizat că a fost împotriva protocolului pe care Valeriu Stoica l-a semnat cu PSD în 2001, „când Traian Băsescu și Vasile Blaga erau împotriva colaborării cu PSD“.
La rândul său, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a afirmat ieri, răspunzând unei întrebări, că nu are inamici în PDL și că adversarii săi politici sunt președinții PSD și PNL, împreună cu formațiunile pe care aceștia le conduc, precizând că îi transmite acest lucru lui Victor Ponta.
De asemenea, Blaga a comentat și declarațiile europarlamentarului Monica Macovei potrivit cărora el ar fi „amic“ al opoziției, afirmând că pe aceasta „atât o duce capul“.
„N-am comentat niciodată discuțiile din interiorul partidului, iar vizavi de ce zice doamna Macovei – atât o duce capul“, a spus Blaga.
Eurodeputatul PDL Monica Macovei a anunțat că opțiunea sa „rațională“ pentru șefia partidului, la alegerile din 14 mai, este Emil Boc, precizând că l-ar fi votat „cu sufletul“ pe Paleologu, în timp ce despre Vasile Blaga a spus că o îngrijorează simpatia de care acesta se bucură din partea opoziției.
„Constat că nu este criticat niciodată de opoziție, este într-un fel amicul lor. Ori pe mine mă îngrijorează și nu voi vota cu nicio persoană care se bucură de simpatia sau de susținerea echipei Voiculescu-Ponta-Crin Antonescu“, a menționat Macovei.
Declarația Monicăi Macovei n-a rămas netaxată de către Cristian Boureanu, care a ținut să precizeze ieri că „Monica Macovei cred că nu prea avea curajul să vorbească public împotriva lui Adrian Năstase când Vasile Blaga conducea campaniile împotriva lui Adrian Năstase. Iarăși cred că este o declarație murdară. N-am auzit declarații făcute de colegii care au semnat moțiunea Blaga în afară de provocările care le-au făcut de la unii care n-au experiență politică“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















