Home Politic Ponta, în pragul isteriei politice

Ponta, în pragul isteriei politice

DISTRIBUIŢI

Pornită în urmă cu câteva zile, dispută dintre premierul Mihai Răzvan Ungureanu și liderul PSD Victor Ponta a intrat într-o fază comică în care cel din urmă, rămas fără argumente, recurge la meseria mediocră de dinainte de intrarea în posibilă. Mai pe scurt, Ponta a ajuns din nou să facă plângeri penale care pe vremea când era procuror și îi poruncea stăpânul Năstase pe cine și cum să scape din ghearele legii. O atitudine ce avea să se imprime și în cariera sa politică plină de retorică politicianistă și lipsită de substanță. Ca un adevărat lider politic, Ponta s-a tânguit ieri pe blog că va depune la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) o plângere penală împotriva premierului și a miniștrilor care au contrasemnat hotărârea de Guvern privind repartizarea unor sume către autoritățile locale din Fondul de rezervă. Asta în condițiile în care Guvernul a anunțat deja că destinația celor 600 de milioane de lei va fi pentru cofinanțarea proiectelor din fonduri europene și pentru plata unor arierate, respectiv bani pentru achitarea unor datorii către diverse regii. În niciun caz fonduri la discreția primarilor. Cu toate acestea, Ponta este hotărât în stilu-i consacrat de „procuror comunist” să ceară satisfacție pentru acest „dușman al poporului”. "Așa cum am anunțat de ceva timp, am așteptat să văd modul în care Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a înțeles să repartizeze către autoritățile locale bani din Fondul de Rezervă. Potrivit legii nr. 500/2002 (art. 30 alin. 2), «fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se repartizează prin hotărâri ale Guvernului, pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar»", scrie Ponta, pe blog. Ca un copil țâfnos și răzbunător, cârlanul PSD scrie că MRU trebuie să meargă la școală și să învețe sensul cuvintelor „demagogie” și „minciuna” și că este în posesia unei liste care indică faptul că numai primăriile PDL au primit bani de la Guvern.

Procuror stalinist

Pentru a-l pune la punct, „procororul” Ponta scrie că îi va arăta el lui MRU o lecție de drept să se învețe minte. „Până atunci însă, sunt hotărât să-i predau dlui MRU o lecție de drept penal (e specialitatea mea)! În zilele următoare, în calitatea mea de deputat de Gorj, voi depune la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală împotriva Premierului și a miniștrilor care au contrasemnat o hotărâre de guvern vădit ilegală”, scrie pupilul lui Năstase. Un limbaj care aduce aminte de procuroarea stalinistă Alexandra Sidorovici, nevasta lui Silviu Brucan, cea care trimitea la moarte în anii 1945 dușmanii poporului în cadrul așa-numitului Tribunal al Poporului, o creație sovietică de mimare a justiției.

Vedere de Bruxelles

Pentru a atinge din nou dimensiunea isteriei globale și internaționalizarea ei, Ponta a asmuțit-o și pe penelista Ramona Mănescu să țipe la rândul ei pe această temă, tocmai de la Bruxelles din fotoliul de europarlamentar. Aceasta a încercat să lipească problema alocării acestor fonduri, care inclusiv merg la co-finanțarea programelor europene în desfășurare, de cea a alocării de bani europeni pentru România în viitor. „Solicităm Guvernului Ungureanu să înceteze alocarea banilor publici pe criterii politice și să realoce resursele bugetare către economia reală", a spus Ramona Mănescu, arătând că România are rata de absorbție cea mai mică din Europa în privința accesării fondurilor europene, și anume 6,56% la sfârșitul lunii martie 2012, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Europene”, a declarat Mănescu. Potrivit Ramonei Mănescu, este necesară alocarea imediată a fondurilor destinate cofinanțării proiectelor europene pentru Autoritățile Locale și Regionale, în condițiile în care un număr foarte mare de proiecte sunt blocate la nivelul autorităților locale. Tocmai acest lucru a fost anunțat ca destinație a banilor și de Guvern, dar probabil doamnă Mănescu nu face decât să execute ordine de partid și să umple niște minute cu declarații politicianiste dând dovadă de fapt că habar nu are ce se petrece în România. Ci doar a intrat în campanie alături de partidul care i-a dat sinecura de la Bruxelles.

Victoraș, plin de naționalism fals

Demagogia lui Ponta nu s-a limitat ieri numai la atacarea lui MRU. În speranța că va atrage electoralul naționalist, Ponta a făcut ieri o serie de afirmații legate de UDMR de parcă infracționalitatea ar avea etnie în dosarul în care este vizat Laszlo Borbely. El a cerut populației să acorde USL, prin vot, posibilitatea de avea o majoritate care să îi permită să guverneze fără UDMR. "Până la urmă, apelul nostru către cetățeni este de a veni la vot și de a ne da o majoritate care să ne permită să guvernă fără UDMR", a afirmat Ponta. El a făcut aceste declarații în contextul în care a comentat cazul ministrului Mediului, Laszlo Borbely. Cu câteva zile în urmă, Ponta ataca cu aceeași retorică problema de la UMF Târgu Mureș.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.