Home Politic Ponta minte cum respiră: Stroe „s-a teleportat” în 10 minute pe relația...

Ponta minte cum respiră: Stroe „s-a teleportat” în 10 minute pe relația București-Bruxelles

DISTRIBUIŢI

După ce ne-a obișnuit deja cu minciunile la ordinea zilei, premierul Ponta se adâncește și mai tare în penibil cu astfel de declarații. Premierul Victor Ponta le-a spus miniștrilor prezenți, ieri, la ședința săptămânală a Guvernului că ministrul de Interne, Radu Stroe a plecat la Bruxelles pentru a participa la ședința JAI, dar la maximum 10 minute de la această afirmație ministrul a intrat în sală și s-a așezat pe locul său. La începutul ședinței de guvern, premierul a prezentat o expunere referitoare la problemele curente, abordând inclusiv problema aderării la spațiul Schengen, moment în care a anunțat că ministrul de Interne a plecat la Bruxelles. "După cum știți, domnul ministru Stroe acum a plecat către întâlnirea JAI", a spus premierul, înainte să abordeze subiectul Schengen. În maximum zece minute de la această afirmație, după ce Ponta trecuse la alte subiecte aflate în atenția Guvernului, în sala de ședință și-a făcut apariția Radu Stroe. Ministrul s-a îndreptat către locul său de la masa Executivului și s-a așezat pe scaun, în tăcere. Premierul nu a revenit asupra afirmației anterioare și nici nu a făcut vreo referire la prezența ministrului Stroe, cel pe care anterior îl anunțase ca fiind plecat spre Bruxelles.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.