Chiar dacă a efectuat atât el, cât și președintele Senatului Crin Antonescu, un turneu diplomatic în vestul Europei cu scopul de a convinge din vorbe opozanții intrării României în Schengen, premierul Victor Ponta dă de înțeles că nici la reuniunea miniștrilor de interne ai UE de la începutul lunii viitoare nu se va lua o decizie pentru intrarea României în Schengen, fie și în trepte. Subiectul este încă incert pe agenda Consiliului JAI de săptămâna viitoare. Premierul Ponta a afirmat ieri că, în cazul unei decizii negative privind aderarea României la Schengen în martie, va relua eforturile de integrare pentru octombrie, arătând că, spre deosebire de președintele Băsescu, el are destui ani în față pentru rezultate, nu pentru a contabiliza doar eșec după eșec. "Știe foarte bine (președintele Traian Băsescu-n.r.) că decizia care se va lua, sau va fi amânată, în martie are legătură în principal cu considerente de politică internă dintr-un stat sau altul și nu din România, dar important este că eu sunt decis până în ziua Consiliului JAI ca toți reprezentanții Guvernului să continuăm aceste eforturi diplomatice. Dacă în martie se va amâna din nou, așa cum s-a amânat și în 2011, vom face aceleași eforturi în octombrie. Eu, spre deosebire de domnul președinte Băsescu, am în față destui ani în care să lupt și să și obțin rezultate pentru România, nu doar să contabilizez eșec după eșec, cum a reușit domnia sa", a spus Ponta.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















