Home Politic Ponta și Dragnea nu vorbesc pe aceeași limbă în cazul reorganizării adminstrative

Ponta și Dragnea nu vorbesc pe aceeași limbă în cazul reorganizării adminstrative

DISTRIBUIŢI

Primii oameni din PSD au dificultăți în a găsi un numitor comun în ceea ce privește reorganizarea administrativă. Mai exact despre data la care s-ar putea desfășura referendumul în urma căruia România ar putea fi reîmpărțită pe regiuni de dezvoltare pe model european. Numai că planurile celor doi lideri ai PSD nu coincid vizavi de abordarea acestei teme foarte importante. În timp ce Dragnea se grăbește să rezolve această problemă cât de repede se poate, Ponta nu dă semne că ar vrea să-și încerce norocul cu acest subiect pe un prag de 50%+1 din populația cu drept de vot. Dragnea a declarat duminică seară la că nu renunță, ca urmare a deciziei CC privind constituționalitatea pragului electoral la referendum, la ideea consultării populare în octombrie, menționând că aceasta ar putea să dureze trei zile. Cu alte cuvinte, Dragnea vrea să forțeze limita ce se va menține până anul viitor de 50%+1, ulterior urmând să intre în vigoare noul prag de 30%. Întrebat dacă ia în calcul, așa cum a mai spus, organizarea unui referendum care să se întindă pe două zile, Dragnea a răspuns: "Poate să dureze și trei zile". Dragnea a subliniat că revizuirea Constituției și regionalizarea sunt două proiecte majore pentru viitorul României, și de aceea nu este adeptul amânării acestor proceduri. Săptămâna trecută, CCR a decis că modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituțională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Prezidențiale cu referendum

Nu se aceeași părere este și premierul Ponta. În timp ce Dragnea făcea aceste declarații la televiziunile lui Felix, la postul public Victor Ponta spunea cu totul altceva. El a declarat că organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale, anul viitor, constituie în prezent cel mai rațional lucru care poate fi luat în calcul, a declarat președintele PSD, premierul Victor Ponta, precizând că subiectul va fi discutat în USL. "După ce trece acest an – ca jurist îmi este foarte greu să înțeleg de unde a venit anul ăla, dar politic pot să înțeleg – deci, după ce trece acest an de carantină, putem să organizăm foarte bine referendumul. Că se va organiza odată cu primul tur al prezidențialelor, nu-i nimic rău, cred că și președintele Băsescu a făcut un referendum odată cu primul tur. Dacă mă întrebați astăzi, mi se pare cel mai rațional acest lucru (suprapunerea referendumului cu alegerile prezidențiale-n.r.), dar e o decizie pe care nu pot să o iau eu, o să discutăm și o să decidem", a spus Ponta la postul public de televiziune. La remarca moderatorului că, la momentul la care președintele Traian Băsescu a organizat un referendum simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale, a criticat acest lucru, Ponta a răspuns: "Da, dar uite că acum poate va critica președintele ce a făcut el însuși atunci".

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.