Desi pareau ca sunt dispuse sa renunte la circul in care s-au angrenat in ultima vreme, PNL si PD au demonstrat ieri in Senat ca relatiile in Alianta sunt tot mai deteriorate. De parca nici macar nu ar mai exista vreun protocol de colaborare, absolut toti senatorii democrati care au participat la plenul de ieri au votat surprinzator alaturi de PSD, PRM si PC propunerea presedintelui conservator, Dan Voiculescu, de micsorare a TVA pentru alimentele de baza. Adanc patrunsi de populism, democratii nu au tinut cont nici de anuntul lui Varujan Vosganian – care spusese anterior votului ca Alianta este impotriva initiativei presedintelui conservator, nici de avizul negativ dat de guvern propunerii conservatorilor. Potrivit senatorului PC Gavrila Vasilescu, grupul parlamentar al conservatorilor stia inca dinaintea votului ca democratii isi vor trada colegii din Alianta. Imediat dupa vot, liderii democrati s-au dezis de atitudinea colegilor din Senat. Premierul Calin Popescu Tariceanu nu a parut deloc surprins de -inconsecventa PD- si a anuntat ca -o sa discute- cu presedintele Emil Boc.
Atac democrat la Tariceanu si o noua coalitie in Senat, care poate incinge din nou spiritele intre formatiunile care alcatuiesc actualul arc guvernamental. Asa se poate rezuma votul pe care l-au dat democratii ieri, in plenul Senatului, initiativei liderului PC, senatorul Dan Voiculescu, pentru reducerea TVA la alimentele de baza. Desi Varujan Vosganian anuntase ca pozitia Aliantei este impotriva, iar propunerea lui Voiculescu primise raport negativ din partea guvernului, absolut toti senatorii democrati prezenti la sedinta au votat, surprinzator, alaturi de PSD, PC si PRM.
Plenul Senatului a adoptat, ieri, propunerea conservatorilor privind reducerea la 9% a TVA pentru produsele alimentare de baza. Propunerea conservatorilor vizeaza modificarea legii Codului fiscal, in sensul diminuarii de la 19 la 9% a TVA pentru produse de baza, precum paine, produse de panificatie, carne, peste, lapte, ulei, zahar, orez si oua.
Propunerea presedintelui Voiculescu a fost prilejul unor reglari de conturi in plenul Senatului, atat in Alianta, cat si in coalitie. Dan Voiculescu a criticat functionarea coalitiei, a guvernului, colaborarea dintre liderii partidelor care formeaza arcul guvernamental si i-a transmis premierului Calin Popescu Tariceanu ca PC nu este papusa nimanui.
Nici in Alianta lucrurile nu au fost mai roz, de vreme ce toti cei 19 senatori PD prezenti la sedinta au votat la unison cu opozitia. -Lucrurile nu sunt foarte clare in actualul guvern, am incercat ieri sa il contactez pe Tariceanu si sa-i explic toate lucrurile pe care vi le-am prezentat si voua. Nu ne-am gasit insa nici macar pe telefon. Din cei patru responsabili cu guvernarea tarii, Tariceanu, Marko Bela, Vasile Blaga si Voiculescu, doi dintre acestia nu s-au gasit, ceea ce mi s-a parut, la modul cel mai lejer, drept o lipsa totala de respect pentru Partidul Conservator. De aceea, vreau sa il informez pe Tariceanu in plenul Senatului ca PC nu accepta sa fie nerespectati de partenerii de guvernare-, a sustinut Voiculescu.
Liberalul Varujan Vosganian a raspuns criticilor aduse de Voiculescu punctului de vedere al guvernului si a spus ca de fapt initiativa presedintelui conservator -nu are nici o operabilitate- si ca -nu va avea nici un avantaj pentru omul simplu-.
Tot PD-ul isi asuma votul?!
Alocutiunea senatorului PNL l-a determinat pe Voiculescu sa revina cu acuzatii la adresa partenerilor de guvernare si i-a avertizat pe -colegii- din Alianta sa nu se mai bazeze pe sustinerea PC in parlament. -Nu am de facut comentarii, raman stupefiat de punctul de vedere al lui Vosganian, care face unele afirmatii departe de realitate, sunt mahnit si nemultumit de faptul ca colegii nostri din Alianta PNL-PD nu sprijina o propunere a partenerului lor. Nu este o amenintare, dar grupul parlamentar al PC isi rezerva dreptul, de aici incolo, de a analiza foarte atent toate initiativele lor pentru ca trebuie odata pentru totdeauna sa se inteleaga ca nu exista partide mari si partide mici decat pentru foarte putin timp-, le-a transmis Voiculescu -aliatilor-. In pauza de dupa afisarea rezultatului final al voturilor, senatorul PD Dan Carlan a comentat ca -am votat deschis si imi asum acest vot; inseamna ca tot PD-ul isi asuma acest vot-, in timp ce liberalul Teodor Melescanu iesea din plen vizibil nemultumit de votul partenerilor din Alianta.
In ciuda evidentelor de la vot, presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat ca masura adoptata ieri este -o eroare-.
Masina comunismului
Senatorul PNL Puiu Hasotti acuza Partidul Conservator de demagogie si populism, apreciind ca -PC seamana cu masina comunismului: isi consuma toata energia la claxon, uitand insa ca acest claxon este de doar 1%-. Senatorul PNL a declarat ca Partidul Conservator da dovada de -demagogie si populism-, referindu-se la initiativa legislativa privind reducerea TVA la alimentele de baza, care a fost adoptata de Senat. Hasotti a mai spus ca PC greseste atunci cand isi inchipuie ca -soricelul care sta in piscina cu elefantii le poate spune: <Uite ce valuri frumoase facem>-.
Voturile grupurilor parlamentare
Legea a fost adoptata cu 65 de voturi pentru, exprimate de senatorii PD, PRM, PSD si PC si cu 34 de voturi impotriva, apartinand senatorilor PNL si UDMR.
PNL – din cei 25 de senatori liberali, in afara de Cristian David, 24 au votat impotriva initiativei lui Voiculescu.
PD – toti cei 18 senatori democrati prezentI in plen au votat pentru propunerea presedintelui PC.
PSD – toti cei 19 senatori social-democrati au votat initiativa PC.
PRM – toti cei 14 senatori au votat pentru modificare.
UDMR – cei noua senatori maghiari prezenti in plen au votat impotriva.
In afara senatorilor PC care au votat in unanimitate initiativa liderului de partid, in sala au mai fost prezenti la vot trei independenti, dintre care Ioan Talpes si Dorel-Constantin Onaca au votat pentru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















