Democraţii au susţinut că toate afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, invitat la o emisiune de la televiziunea publică, l-au înfăţişat pe şeful statului într-o postură familiară. Vicepreşedintele PD, Cezar Preda, a vorbit despre poziţia de reper pe care o are preşedintele Traian Băsescu, ca reprezentant al unei instituţii -care are atribuţiile sale clare-. Iar amestecul în guvernarea Alianţei Dreptate şi Adevăr nu este una dintre aceste responsabilităţi ale şefului statului, a precizat Cezar Preda.
-Ştiu clar că o asemenea poziţie este un reper pentru ceea ce înseamnă separarea puterilor în stat. (…) Rolul pe care îl are acum democraţia poartă amprenta preşedintelui Traian Băsescu-, a declarat vicepreşedintele democrat. Cezar Preda a încercat astfel să atragă atenţia asupra celor responsabili pentru -ceea ce se întâmplă rău în ţară- şi a indicat în acest sens -inconştienţa- PSD, principalul partid de Opoziţie. Vicepreşedintele PD a condamnat intenţiile social-democraţilor de a schimba regulile în timpul jocului şi de a declanşa proceduri -aşa zis constituţionale-, referindu-se la planurile PSD de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu prin modificarea legii referendumului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















