
?ê?£eful Executivului Victor Ponta a declarat ieri că la reuniunea Consiliului European din 13 – 14 decembrie, care va avea loc la Bruxelles, va merge doar președintele Traian Băsescu. "Evident că nu putem merge amândoi. Domnul președinte vrea să meargă în continuare, eu merg la Bruxelles la reuniunea prim-miniștrilor socialiști. Dar la Consiliu merge unul singur", a declarat premierul luni, la sediul central al USL. El a arătat, pe de altă parte, că din punct de vedere constituțional președintele urmează să desemneze primul-ministru, după alegerile parlamentare din 9 decembrie. "După care eu mă întorc la USL și discutăm programul de guvernare, portofoliile și lista miniștrilor cu care mergem în Parlament", a adăugat Victor Ponta. Președintele Traian Băsescu a fost invitat de către președintele popularilor europeni, Wilfried Martens, să participe la Summit-ul PPE de la Bruxelles care va avea loc joi, 13 decembrie, înainte de Consiliul European de iarnă.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















