
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, speră ca alegerile parlamentare de duminică să ducă țara sa ”pe calea cea corectă”. Susținător al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Timofti a declarat, la ieșirea de la urne, că obiectivele politicienilor de la Chișinău pot fi atinse doar dacă va exista unitate.
‘M-am gândit la Dumnezeu să ne lumineze pe toți, să votăm acele forțe care ne vor conduce pe calea cea corectă. Am votat pentru binele poporului nostru, noi să trăim mai bine, în pace, și să realizăm toate gândurile cele frumoase și bune despre care am vorbit în campania electorală și eu sunt sigur că o să reușim, dacă vom fi uniți’, a afirmat Timofti.
Președintele a făcut apel la toți cetățenii Republicii Moldova să iasă la vot pentru ”a-și hotărî soarta”.
”Îi chem pe toți să vină să voteze, pentru că prin votul lor își hotărăsc soarta, și să nu lase ca pentru ei, pentru viața lor, să hotărască alții”, a precizat Nicolae Timofti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















