
Nici bine nu a trecut puciul USL-ist că unii membrii ai alianței vor să repete isprava din urmă cu circa trei luni în speranța că vor scăpa de data aceasta de incomodul președinte Traian Băsescu. Cei mai vocali în acest sens sunt din nou Crin și Felix care au adus din nou în discuție această posibilitate. Numai că Europa nu mai este dispusă să înghită discuțiile din această vară iar o nouă suspendare nu va fi privită cu ochi buni la Bruxelles. Președintele PE, Martin Schulz, a declarat, ieri, în plenul Parlamentului român, că nu de multă vreme au avut loc critici substanțiale privind evoluția politicii din România și că pentru el nici abuzul de încredere și nici ordonanțele de urgență nu sunt compatibile cu spiritul democratic. „Nu de prea multă vreme au avut loc critici substanțiale privind evoluția politicii din țara dumneavoastră și mă bucur că domnul Ponta s-a dovedit a avea o atitudine constructivă în ce privește procesarea acestor critici. Mă bucur că a început procesul de punere în practică a recomandărilor CE în acest sens (…) Nu-mi este foarte ușor să vă spun acest lucru, dar ca prieten trebuie să fiu sincer. Pentru mine, nici abuzul de încredere și nici ordonanțele de urgență nu sunt compatibile cu spiritul democratic. O astfel de practică subminează principiul controlului democratic reciproc. Cu toate acestea, am încredere că problemele politice vor fi rezolvate în baza unei încrederi reciproce „, a afirmat ieri Martin Schulz în fața parlamentarilor români. Schulz a făcut apel la parlamentarii români să renunțe la luptele politice partizane la nivel național și să renunțe la interesele personale. „În situații de criză nu putem să ne permitem tensiuni între statele membre și nici lupte politice partizane la nivel național. Acum trebuie să lăsăm la o parte interesele proprii și să ne concentrăm pe problemele la nivelul Europei“, a susținut președintele PE. El a mai explicat că în cazul unor astfel de derapaje de la democrației, instituțiile europene intervin, așa cum a fost și cazul lui Viktor Orban, extrem de criticat la Bruxelles pentru maniera în care guvernează la Budapesta.
Tăriceanu întărește mesajul și-l transmite voalat către Crin
Preluând mesajul lui Schulz, liderul liberal Călin Popescu Tăriceanu a comentat și el posibila nouă suspendare a președintelui, spunând că mulți dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia suspendării președintelui. Reamintim că ideea unei noi suspendări a lui Băsescu a fost lansată la finele săptămânii trecute de Crin Antonescu iar, la o zi distanță, Felix Voiculescu a susținut că vrea organizarea unui referendum pentru demiterea lui Băsescu, simultan cu alegerile legislative. „Cred că trecem de la sârbă la vals, ca să mă exprim elegant. Nu are nicio legătură discursul președintelui cu a doua parte a întrebării… E un subiect care mi se pare că este adus în discuție într-un mod nepotrivit, cred că România și mediul politic, mulți dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineață până seara“, a precizat Tăriceanu. El a mai susținut că România a fost slăbită în plan european de episodul suspendării din funcție a președintelui Traian Băsescu. Totodată, Tăriceanu nu s-a arătat de acord cu Schulz la capitolul emiterii ordonanțelor de urgență, fostul premier spunând că practica ordonanțelor de urgență nu poate fi considerată „nedemocratică“ atât timp cât actele normative sunt dezbătute și cenzurate de Parlament, afirmând că acest sistem este aplicat în majoritatea statelor UE.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















