Home Politic Presedintele si premierul si-au impartit Moldova

Presedintele si premierul si-au impartit Moldova

DISTRIBUIŢI

Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu si-au impartit ieri, la 147 de ani de la Unirea lui Cuza, orasele moldovenesti. Daca seful statului si-a ales ca loc de sarbatoare orasul Focsani, premierul a dansat Hora Unirii in fata Hotelului Traian din Iasi.

Pentru Cuza, Marea Unire a Principatelor Romane a fost de ajuns. Actualul presedinte, Traian Basescu, viseaza insa la o unire a tarii noastre cu Europa la 1 ianuarie 2007. Acesta a fost principalul punct din discursul de ieri al sefului statului. Desi Basescu a ales sa fie in mijlocul focsanenilor, acesta a facut tot posibilul sa isi exprime punctul de vedere si pe -teritoriul- lui Tariceanu, prin discursul rostit de consilierul prezidential Claudiu Saftoiu. Primul-ministru a pledat si el pentru unirea Romaniei cu Uniunea Europeana la inceputul anului 2007, dupa care a depus coroane de flori la mormantul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De cealalta parte a baricadei, opozitia vrea egalitate si uniune, -dar nu pentru catei-. Cu fulare albastre la gat si cu pancarte cu insemnele PRM, pesedistii si peremistii au facut tot posibilul pentru a strica sarbatoarea liderilor Aliantei D.A.


Unitate si putere! au urat la unison presedintele Traian Basescu si premierul Tariceanu ieri, de Ziua Unirii, exemplificand prin doua discursuri bazate pe dorinta de integrare europeana la 1 ianuarie 2007. -Se pare ca luna ianuarie este o luna care aduce poporului roman momente exceptionale. Avem 147 de ani de la Unirea Principatelor si doar 11 luni pana la unirea Romaniei cu Europa. Acelasi ianuarie, dar la diferenta de 148 de ani, ne va aduce o alta unire, acea unire cu familia europeana-, a declarat Traian Basescu in fata celor 5.000 de persoane stranse in Piata Unirii din Focsani. Seful statului a facut referire si la unirea cu Republica Moldova, mentionand ca -de un an am devenit avocatii fara rezerve ai Republicii Moldova in efortul sau de a-si deschide drumul catre Uniunea Europeana-. -Am certitudinea ca cel mai tarziu termen de refacere a natiunii romane este momentul in care si Republica Moldova va intra in Uniunea Europeana-, a incheiat Basescu.

La randul sau, premierul Calin Popescu Tariceanu a subliniat importanta solidaritatii nationale pentru aderarea Romaniei la UE si si-a exprimat convingerea ca acest lucru se va intampla la 1 ianuarie 2007. Alaturi de Tariceanu, la Iasi au fost prezenti ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, ministrul apararii nationale, Teodor Atanasiu, si cel al afacerilor externe, Razvan Ungureanu, care au putut asista si la o mica cearta intre prefectul judetului Iasi, Radu Prisacaru, si primarul orasului, Gheorghe Nichita. Motivul supararii celor doi a fost faptul ca prefectul nu l-a lasat pe Nichita sa tina un discurs in fata cetatenilor. -Doresc sa-i reamintesc, inca o data, domnului prefect ca cel care-i reprezinta pe locuitorii municipiului Iasi este primarul, si nu prefectul, dansul nefiind decat reprezentantul guvernului in teritoriu-, a afirmat, iritat, primarul Gheorghe Nichita.

Fulare, baloane si pancarte cu sigla PSD

Ziua Unirii Principatelor Romane a fost sarbatorita ieri, la Craiova, cu baloane inscriptionate cu sigla PSD. La sfarsitul manifestarilor dedicate acestei zile, la care au participat oficialitatile Baniei, organizatorii evenimentului au aruncat sute de baloane din sediul primariei, insa primarul Craiovei, Antonie Solomon, a avut surpriza sa constate ca acele baloane nu erau cele pe care le comandase el, ci erau unele inscriptionate cu sigla PSD. -Eu nu stiam nimic despre faptul ca vor fi aruncate astfel de baloane. Noi am comandate 500 de baloane simple. Organizatorii trebuie sa stie de unde au aparut aceste baloane-, a precizat primarul Craiovei, Antonie Solomon. Supararea primarului a fost si mai mare mai ales ca acesta nu mai este membru PSD din luna aprilie a anului trecut. Si la Sfantu Gheorghe, pentru al treilea an consecutiv, PSD si Alianata PNL-PD organizeaza separat Balul Unirii. In plus, pesedistii au sarbatorit inca de aseara Ziua Unirii, iar reprezentantii Aliantei au organizat o petrecere.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.