Procurorii anticoruptie au inceput, ieri, urmarirea penala impotriva primarului liberal al municipiului Baia Mare – Cristian Anghel (foto) – pentru savarsirea infractiunii abuz in serviciu contra intereselor publice. Anchetatorii au stabilit ca, in calitatea sa de primar, Anghel ar fi dispus, in cursul acestui an, cumpararea de catre urbea pe care o pastoreste a unui imobil de locuinte la un pret supraevaluat. Potrivit procurorilor, primarul liberal ar fi refuzat initial parafarea contractului de achizitionare a respectivului imobil la pretul oferit de vanzator, desi primaria avea nevoie de locuinte sociale. Ulterior, blocul a fost cumparat de catre o societate comerciala. Dupa numai cateva zile, din ordinul edilului-sef, Primaria Baia Mare a cumparat imobilul de la noul proprietar (n.r – societatea comerciala) la un pret de patru ori mai mare decat cel oferit initial de vanzator. In acelasi dosar, procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala si impotriva unei alte persoane, insa datorita faptului ca acesteia nu i s-a prezentat materialul de urmarire penala, anchetatorii n-au putut furniza date despre identitatea si infractiunile retinute in sarcina persoanei respective.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















