Home Politic Primari PDL din Mehedinți, șantajați pentru a susține USL în alegeri

Primari PDL din Mehedinți, șantajați pentru a susține USL în alegeri

DISTRIBUIŢI

Un număr de 30 de primari PDL din județul Mehedinți vor susține candidații USL la alegerile parlamentare, a anunțat, joi, președintele organizației județene a PSD, Adrian Duicu, în timp ce liderul filialei PDL, Mihai Stănișoară, susține că edilii "sunt șantajați extrem de agresiv".
Adrian Duicu a declarat că majoritatea primarilor PDL din județ vor susține candidații USL la parlamentare, cu excepția celor din localitățile Ilovița, Dârvari, Pristol, Tâmna și municipiul Drobeta Turnu Severin.
Primarii prezenți la conferință au declarat că își urmăresc propriile interese, pentru comunitățile pe care le conduc.
"La fel cum am primit ajutorul până acum voi primi și de acum înainte. Am făcut lucruri frumoase și pe timpul PDL-ului și pe timpul PSD-ului", a spus primarul comunei ?ê?£ișești, Marian Răducanu.
La rândul său, edilul comunei Malovăț, Gheorghe Băzăvan, a spus că așteaptă ca USL să îi răsplătească susținerea.
"Eu sunt pentru comunitatea mea îi ajut pe candidați. Vreau să dau cu o mână și vreau să primesc cu două", a spus Băzăvan.
În replică, șeful PDL Mehedinți, Mihai Stănișoară, care candidează în Colegiul 1 pentru Camera Deputaților, a declarat că primarii dezertori au fost șantajați pentru a-și declara susținerea pentru USL.
"Nu ne-a mirat deloc ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r.-joi) la sediul USL. Noi de luni bune tot spunem că primarii PDL din Mehedinți sunt supuși la presiuni inimaginabile și că sunt șantajați extrem de agresiv. Astăzi pot să vă spun că cei prezeți la USL au fost acolo fără voia lor. Doar două-trei cazuri sunt într-adevăr oameni de care știm că acum au altă opțiune politică, dar care nu au bărbăția să recunoască acest lucru și să plece din PDL", a spus Stănișoară.
În conferința de presă, Stănișoară a dat exemplul a doi primari PDL despre care știe că au fost șantajați de USL.
"Am pus la dispoziția presei un răspuns, de fapt un referat dintr-un dosar penal. Veți vedea că include și declarațiile primarilor PDL Băzăvan Gheorghe și Balaure Ion care povestesc cum au fost șantajați de Adrian Duicu, liderul PSD Mehedinți, să intre în PSD. Altfel, li s-a spus pe față că nu vor mai primi alocații bugetare pentru localitățile unde au fost aleși. Înțeleg că primarul Băzăvan a fost astăzi prezent la conferința de la USL, unde a fost întrebat dacă a fost ajutat și sprijinit de PDL pentru ce a realizat în Malovăț. A răspuns că da, dar prezența lui acolo demonstrează că a cedat șantajului USL pe care îl reclama de luni de zile. Mai spun doar că acest primar are și vreo două dosare penale, așa că vă imaginați ce presiune se pune pe acest om", a spus Stănișoară.
Președintele PDL Mehedinți, Mihai Stănișoară, a catalogat anunțul făcut de USL ca fiind "o acțiune de imagine care arată disperarea".
"Acțiunea de astăzi a USL este una de imagine, care arată disperarea lor. Ultimele sondaje comandate chiar de USL arată că, după șapte luni de guvernare, cetățenii s-au convins cine sunt liderii locali ai USL și nu-i mai vor. USL poate lua prizonieri niște primari, dar nu poate lua prizonieri 300.000 de mehedințeni care vor fi singuri în cabina de vot, cu conștiința și convingerile lor", a adăugat Stănișoară.
La alegerile locale din iunie 2012, PDL a obținut cele mai multe mandate de primari din județ, 34 din 66 de comune și orașe din Mehedinți.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.