
În ședința din 25 august a Consiliului Local Sector 3 consilierii locali PNL au solicitat primarului Robert Negoiță o întâlnire cu reprezentanții Teatrului de Stat Nottara, care a fost închis din cauza condițiilor clădirii în care își avea sediul, imobil clasat în grupa RS1 de risc seismic, cu autorizația de funcționare retrasă conform legii.
Precizăm că în ședința ordinară de luna trecută, Consiliul Local Sector 3 a aprobat darea în folosință a sălii reabilitate a fostului Cinema Gloria către Teatrul de Tineret Metropolis. Consilierii locali liberali consideră oportună aducerea în Sectorul 3 a unui teatru reprezentativ pentru cultura României precum Teatrul Nottara. În urma demersurilor făcute de consilierii locali ai PNL, a fost stabilită o întâlnire de lucru cu primarul Sectorului 3, care s-a vazut astfel nevoit să promită identificarea unei soluții optime pentru găzduirea Teatrului Nottara.
Consilierii locali liberali promit că vor face toate demersurile pentru protejarea și promovarea Teatrului de Stat Nottara și întărirea relației dintre Primăria Sectorului 3 și centrele culturale simbolice care au contribuit atât de mult la dezvoltarea Municipiului București.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















