Home Politic PSD a inceput vanatoarea de tradatori

PSD a inceput vanatoarea de tradatori

DISTRIBUIŢI

Parlamentarii social-democraţi care şi-au asumat public poziţia împotriva moţiunii de cenzură vor fi excluşi din PSD. Când vine vorba însă de senatorul PSD Ion Iliescu, cântarul PSD nu mai are aceeaşi unitate de măsură, dovadă a faptului că liderii PSD încă sunt preş în faţa -tătucului- Iliescu.

-Prin declaraţiile ostentative la adresa moţiunii de cenzură, prin declaraţiile publice făcute înaintea votului de un număr de parlamentari PSD, Biroul Permanent Naţional a decis retragerea sprijinului politic şi declanşarea procedurii de excludere din partid pentru parlamentarii Ion Solcanu, Răzvan Teodorescu, Dan Mihalache şi Alin Teodorescu-, a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană, după şedinţa Biroului Permanent Naţional de ieri a partidului.

Măsură diferită

Întrebat despre poziţia PSD legată de faptul că Ion Iliescu a recunoscut ieri că a votat împotriva moţiunii, Geoană s-a ferit să îl pedepsească, măcar verbal, pe preşedintele de onoare al PSD. Geoană a spus că sfidarea lui Iliescu este un -element de fond-, căruia îi va fi dedicată întâlnirea Comitetului Executiv Naţional al partidului de sâmbătă, de la Braşov, şi că -noi i-am judecat pe cei patru pe faptul că au făcut declaraţii publice înaintea votului de acolo-.

Iliescu: mentalitate poliţienească

Senatorul PSD Ion Iliescu a spus ieri, pentru RFI România, că nu se aşteaptă să fie exclus din PSD după ce a votat împotriva moţiunii. Ba mai mult, -o asemenea intenţie este o ruşine pentru un partid politic. Într-un partid democrat să faci aşa ceva este inacceptabil, mentalitatea aceasta cazonă şi poliţienească într-un partid politic este ceva de neconceput-, a terfelit Iliescu autoritatea conducerii PSD. -Dacă ar fi căzut guvernul, tot controlul desfăşurării mai departe a activităţii politice trecea în mâinile preşedintelui Băsescu. Cui i-ar fi convenit aşa ceva?-, a arătat Iliescu motivele pentru care a votat împotriva moţiunii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.