Criza politică din Romania a venit prea repede pentru PSD. Programată încă din februarie 2005, strategia social-democraţilor de schimbare a garderobei (din care a rezultat o prezenţă ciudată, gen adidaşi şi papion) s-a lungit prea mult. Mătrăşirea lui Ion Iliescu s-a dovedit un eşec lamentabil, care a mancat PSD-ului doi ani de viaţă. Abia proptit într-un echilibru precar, sprijinit într-o mană de autoritatea morală a lui Ion Iliescu şi proptit cu spatele de grupul de la Cluj, lui Mircea Geoană i s-a căscat în faţă hăul politic, al prăpastiei create între liberali şi democraţi. Vertijul liderilor social-democraţi a fost accentuat de puternicul vant care a început să bată din spate, dinspre DNA. În faţa acestei situaţii, PSD a aplicat o strategie în două etape. Prima, de cochetare cu puterea, pentru a da shogunilor partidului poftă de luptă în speranţa unei fulgerătoare reveniri la guvernare. A doua, atunci cand a venit vremea să mulţumească orgoliile infanteriei, bantuită de spectrul dezertării, purtătorul de cuvant, Cristian Diaconescu, a citit ordinul de zi: nu capitulăm nici în faţa PNL, nici în faţa PSD. Asta, în condiţiile în care şi PRM a sucit-o ca la Ploieşti şi a declarat că e de acord să facă parte dintr-un guvern de uniune naţională. Condiţia – fără UDMR.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
