
Deși situația CSM este destul de incertă în urma deciziei Curții Constituționale care a invalidat votul senatorilor în cazul a patru membri CSM, iar Mircea Geoană aproape că a jurat cu mâna pe inimă că va rezolva această situație chiar în ședința de ieri a senatului, PSD a trecut la șantaj. Potrivit surselor noastre, pesediștii au condiționat prezența la Comisia juridică a senatului, care trebuia să dea un raport pe acest subiect, de rezolvarea de către ministrul Educației, Daniel Funeriu, a situației parlamentarilor PSD și a demnitarilor acestui partid care sunt și rectori. Așa cum se știe, noua Lege a educației, intrată ieri în vigoare, stipulează clar că parlamentarii și cei care dețin funcții de demnitate publică trebuie să opteze între acestea și calitatea de rector.
Conform surselor noastre, miza șantajului este de această dată Corina Dumitrescu, soția deputatului PSD Cristian Dumitrescu, cea care este și membru în CSM, din partea societății civile cu simpatii pesediste, dar și rector la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir. PSD ar dori ca aceasta să obțină o derogare de la Funeriu și să ocupe ambele poziții, situație de neacceptat pentru guvern.
În consecință, cu un ultim efort disperat, Comisia Juridică de la Senat a decis, ieri, ca revalidarea membrilor CSM să fie amånată pentru săptămåna viitoare, după ce Comisia nu s-a putut întruni pentru a redacta un raport privind punerea de acord a hotărårilor plenului cu deciziile Curții Constituționale. Conform deciziei Biroului Permanent al Senatului, ieri dimineață senatorii juriști trebuiau să analizeze varianta propunerii spre revalidare a opt dintre membrii CSM, judecători sau procurori. Pe de altă parte, democrat-liberalii doresc reluarea procedurilor de desemnare a celor doi membri CSM din partea societății civile, atât pentru postul lui Victor Alistar, cât și pentru cel al Corinei Dumitrescu, întrucåt aceasta cumulează ilegal, începånd de ieri, funcția de rector și cea de membru CSM.
PSD se joacă de-a amânarea
Am încercat să aflăm motivul exact al amånării acestei validări, dar nu am primit un răspuns extrem de concis pe această temă din partea reprezentanților PSD. „S-a produs o amånare pentru că luni se vor vota și Legile organice. Din cåte știu eu nu a existat o contestație în privința doamnei Corina Dumitrescu. În ceea ce privește cumularea celor două funcții există două opinii. Legea nu retroactivează și mandatele în curs. În ceea ce privește noua Lege a educației, în structurile de conducere nu se va aplica prezenta lege, ceea ce ne duce cu gåndul că este și foarte greu să modifici regulile jocului. Legea Educației – n.r.) este totuși foarte prost făcută“, ne-a declarat președintele Comisiei Juridice din Senat, pesedistul Toni Greblă, încercånd să minimalizeze acțiunile PSD.
Raportul interimar pe Justiție, în pericol
Senatorul PDL Iulian Urban nu vede cu ochi buni această tergiversare a problemei, care, crede dånsul, se va reflecta în viitorul raport pe Justiție al Romåniei care va fi redactat în această vară. „Acest lucru pune în pericol raportul pe țară. Ar trebui să îi întrebați pe ei despre aceste lucruri“, a declarat, pentru „Curentul“, vicepreședintele Comisiei juridice din Senat, pedelistul Iulian Urban, făcånd evident referire la pesediști și liberali. La råndul său, Greblă nu vede în această telenovelă a bătăliei pentru noii membri ai Consiliului Suprem al Magistraturii o problemă care poate afecta imaginea Romåniei în ceea ce privește reformarea Justiției din țara noastră. „Este o amånare doar de trei zile. Această amånare cred că nu va afecta raportul de țară. După părerea mea, celelalte lucruri pot influența raportul, este totuși o procedură de nedorit. Cred că cei care au introdus contestația (pentru Alistar – n.r) și Curtea Constituțională. Asta e opinia mea“, a adăugat Greblă. Reamintim că Senatul are îndatorirea constituțională de a valida magistrații aleși în CSM cu respectarea legii, mai puțin judecătorii Dan Lupașcu și Lidia Bărbulescu și procurorul Dan Chiujdea, până la reluarea și finalizarea alegerilor pentru mandatele acestora, se arată în motivarea Curții Constituționale (CCR) referitoare la Consiliu. CC a publicat, săptămâna trecută, motivarea deciziei din 25 ianuarie, prin care Hotărârea 43/2010 a Senatului României, de validare a listei magistraților aleși în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a fost declarată neconstituțională, în urma admiterii unei sesizări a PDL.
Politică peste justiție
Ziarul „Curentul“ a încercat că afle cum se răsfrånge politizarea validării CSM asupra justiției din Romånia. „Clasa politică ignoră cu totul reprezentanții justiției. Este inadmisibil să fie afectat singurul organism care apără independența justiției. Iar problema este cu atåt mai gravă cu cåt Consiliul Superior al Magistraturii are responsabilități și în ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), responsabilități pe care în această situație nu le putem duce la bun sfårșit“, a declarat, pentru „Curentul“, judecătorul Cristi Dănileț, membru CSM.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















