Home Politic PSD dinamitează „coaliția contra naturii”

PSD dinamitează „coaliția contra naturii”

DISTRIBUIŢI

La aproximativ 6 luni de când PSD-ul și-a unit destinele cu democrat-liberalii într-un parteneriat ciudat din punct de vedere ideologic, de dragul României, constatăm că liderii social-democrați sabotează orice activitate constructivă din actul de guvernare prin șarje succesive de atacuri murdare la adresa partenerilor de coaliție. O astfel de manevră au făcut liderii social-democrați la sfârșitul acestei săptămâni, cu ocazia CEx-ului desfășurat la Turnu Măgurele, când au intoxicat presa centrală cu înregistrări audio care cuprind o serie de atacuri sub centură împotriva liderilor PD-L și a lui Traian Băsescu. În fond, rolul acestor matrapazlâcuri mediatice marca PSD este de a-l sălta un pic în sondaje pe Geoană, pentru bătălia de la prezidențialele din toamnă, trecându-se cu ușurință peste faptul că România se află în pragul dezastrului economico-financiar, din cauza crizei economice. În acest sens, președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri, la postul Antena 3, că testul actualei coaliții va fi reacția PD-L la propunerile social-democrate de schimbare a politicii economice, criticând  faptul că banii sunt dirijați către ministerele democrat-liberale. Potrivit acestuia, funcționarea coaliției depinde de modul în care se răspunde la criza economică  și de respectarea înțelegerilor politice cu PD-L. „Considerăm că această coaliție de guvernare este încă necesară și posibilă, dar nu în modul în care funcționează astăzi și nu în modul în care domnul Băsescu vine cu bocancii în Guvern“, a avertizat președintele social-democraților. El a mai afirmat că PSD este pregătit să vină „cu o propunere de schimbare de politică economică și de încercare de a atenua această criză și de a salva locuri de muncă“. „După ce mă întorc dintr-o vizită în China (n.r. – săptămâna viitoare), unde încerc să văd dacă putem găsi ceva resurse suplimentare pentru economie, vom lansa oferta PSD-ului de politică economică. Sper să fie adoptată“, a precizat Geoană.

Goana după bani

În privința problemelor de natură politică dintre partenerii de guvernare, Geoană este de părere că formațiunea sa a dat vineri la Comitetul Executiv un ultimatum PD-L față de imixtiunea președintelui Băsescu în Guvern. „Nu este în regulă ca deciziile importante ale guvernării să se ia la Cotroceni. Nu am o problemă să am o relație instituțională cu Traian Băsescu, dar nu este firesc și este și contraproductiv ca ceea ce se numește capacitatea de analiză proprie și de decizie proprie a celor de la PD-L și, în mod indirect, și influențarea întregului Guvern, să se facă la comanda unui singur om“, a mai susținut liderul social-democrat. Pe același ton cu Geoană, președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a lansat un aspru rechizitoriu împotriva șefului statului, pe care l-a catalogat: „bădăran, om fără calități de om de stat, primitiv“. „Noi trebuie să avem o gândire care pornește de la nevoile țării. De atâția ani de zile nu suntem capabili să îmbunătățim sistemul de procesare a fondurilor europene. Trebuie să vedem cum anume să facem și să arătăm că pe noi ne doare acest lucru“, a afirmat Ion Iliescu, potrivit unei înregistrări difuzate de Realitatea TV.

Videanu: „Geoană, un om lipsit de bărbăție“

În replică la jignirile aduse de liderul PSD, prim-vicepreședintele PD-L, Adriean Videanu, a declarat că dacă  Mircea Geoană nu probează acuzațiile pe care i le-a adus în cadrul ședinței CExN, l-ar putea da în judecată pentru calomnie. „Ca să vedeți bărbăția adevărată a unor oameni care se declară și oameni de stat, cum este domnul Geoană, care se ascund în spatele unor astfel de declarații, în spatele ușilor închise! Eu am să-i cer domnului Geoană, în mod onest, în coaliție, dar și public, îi dau un termen să probeze afirmațiile, dacă nu, îl dau în judecată. Spre deosebire de Domnia Sa, care are multe justificări de dat în fața autorităților, eu întotdeauna tot ceea ce am făcut a fost public“, a spus liderul democrat-liberalilor.

Metaforele lui Dragnea…

Și ca tabloul atacurilor să fie complet, vicepreședintele PSD Liviu Dragnea l-a făcut „tâmpit“ pe ministrul transporturilor, Radu Berceanu. „Era tâmpitul ăsta de Berceanu la o întâlnire a coaliției: «Noi n-avem probleme cu seceta în România! Hai să-mi arătați și mie!». Ei așa pun problema. Ce, Emil Boc e mai capabil decât Dan Nica? Țâșt-bășt-ul ăsta! Am ajuns să ne dea lecții! Și Blaga care vorbește, când? Numai dimineața, că după-amiază are o problemă“, a declarat Dragnea.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.