Negocierile dintre Asociatia Pro Democratia (APD) si parlamentari privind modificarea Legii electorale prin ordonanta de urgenta au intrat in impas. Presedintele Asociatiei, Cristian Parvulescu, a declarat, ieri, ca trei dintre solicitarile pe care organizatia sa le-a facut nu au fost acceptate de membrii PSD in Comisia parlamentara pentru legislatie electorala.
Cele trei modificari pe care Asociatia Pro Democratia doreste sa le aduca Legii electorale se refera la introducerea unui timbru de calitate care sa marcheze, pe actul de identitate, faptul ca posesorul a votat, controlarea de catre observatorii APD a listelor suplimentare de alegatori si organizarea unei singure sectii speciale pe raza unei localitati. Potrivit lui Parvulescu, -daca timbrele autocolante vor fi asemanatoare celor folosite in scrutinurile din 1996, 2000, la referendumul pentru modificarea Constitutiei din 2003 sau la alegerile locale din vara anului curent, acestea se vor putea dezlipi foarte usor, iar titularul cartii de identitate poate vota fara probleme de mai multe ori-. Cristian Parvulescu a precizat ca, la solicitarile APD, reprezentantii Comisiei au raspuns negativ, motivand ca listele electorale nu pot fi facute publice, intrucat ar fi popularizate informatii personale ale alegatorilor (datele de identificare). De asemenea, parlamentarii au aratat ca examinarea listelor ar face usor de aflat care persoane au votat si care nu. -Faptul ca nu s-a permis accesul la liste face sa persiste suspiciunile de frauda la alegeri-, a subliniat Parvulescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















