Partidul Social Democrat, parcă dezmeticit cu greu din somnolenţa politică de scandalul de la putere, a început să folosească mecanismele constituţionale şi parlamentare pe care le are la îndemană.
După doi ani de absenţă a opoziţiei ca instituţie, Romania pare să-şi recapete această dimensiune de cenzură politică. Ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, liderii social-democraţi au venit în faţa presei cu un calendar al acţiunilor pe care au de gand să le întreprindă. Astăzi, conform declaraţiilor lui Ion Iliescu şi Cristian Diaconescu, ar urma să fie finalizată lista cu semnăturile tuturor parlamentarilor PSD în favoarea suspendării preşedintelui Romaniei, Traian Băsescu. Pană la sfarşitul săptămanii se vor consuma şi consultările cu celelalte partide parlamentare pentru a obţine sprijin în momentul votului din forul legislativ. -Aceste consultări vor fi publice, se va cunoaşte atat componenţa delegaţiei, cat şi modul în care se finalizează consultările-, a spus vicepreşedintele Cristian Diaconescu. Partidul Social Democrat ar mai avea nevoie doar de 7 semnături pentru a putea depune cererea de suspendare a preşedintelui.
Ion Iliescu a explicat sensul acţiunilor pe care urmează să le întreprindă partidul pe care îl reprezintă. El a spus că, dincolo de o finalitate efectivă, de demitere a lui Traian Băsescu, este vorba în primul rand de un semnal politic pe care vrea să îl dea principalul partid de opoziţie. Această cale de acţiune este singura modalitate pe care o are un partid de opoziţie, pentru a-l atenţiona pe şeful statului, a declarat preşedintele de onoare al PSD. La randul său, Cristian Diaconescu a susţinut că social-democraţii nu se vor alia şi nu vor susţine un guvern minoritar şi că acţiunea de demitere a preşedintelui şi a premierului nu vizează revenirea la putere, în absenţa consultării electoratului. Vicepreşedintele PSD a afirmat, ferm, că partidul este pregătit pentru alegeri anticipate. -PSD nu intenţionează ca, prin demersurile făcute, să revină la guvernare. PSD exclude orice interpretare legată de faptul că demersurile PSD de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu sau de introducerea unei moţiuni simple sau de cenzură ar avea vreo legătură sau ar fi fundamentate pe un interes meschin, ridicol, în această perioadă-, a spus Cristian Diaconescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















