PSD s-a răzgandit din nou în privinţa susţinerii proiectului de vot uninominal al Asociaţiei Pro Democraţia. Imaginea publică a PSD a fost singurul motiv pentru care parlamentarii social-democraţi au acceptat deblocarea dezbaterilor din Comisia de cod electoral. Gestul lor a fost o simplă mişcare de imagine, urmand ca aleşii PSD să boicoteze în plen adoptarea votului uninominal în varianta Pro Democraţia şi încălcand astfel, pentru a doua oară, înţelegerea cu PD şi PNL. -Am fost de acord cu acest proiect al Pro Democraţia pentru a nu se mai spune că blocăm situaţia-, a justificat deputatul PSD Eugen Nicolicea (foto).
Deputatul social-democrat a recunoscut, fără rezerve, că se pregăteşte -să tragă o serie de cartuşe- pentru a demonta proiectul de vot uninominal propus de Asociaţia Pro Democraţia, pe baza căruia se vor face amendamente la Senat începand cu săptămana viitoare. De altfel, Eugen Nicolicea a sugerat că poziţia PSD va deveni din ce în ce mai radicală, odată cu dezbaterile din Parlament, astfel încat partidul său să îşi impună propriul proiect de vot uninominal. -Deci afirm public că este o prostie proiectul Pro Democraţia. (…) Pentru a nu se mai spune că blocăm situaţia, am fost de acord ca acest proiect al Pro Democraţia să fie trimis către Parlament pentru a-l dezbate. Deci, reţineţi, pentru a nu mai fi acuzaţi în mod mincinos că suntem adversarii votului uninominal, cand noi, în realitate, suntem autorii votului uninominal, urmand apoi ca în Parlament să se facă tot felul de amendamente, în aşa fel încat să iasă o lege bună-, a explicat Nicolicea strategia urmărită de PSD pentru a-şi impune propria variantă asupra proiectului de lege. Asta în condiţiile în care proiectul pentru care se zbate PSD este inspirat din modelul german, acelaşi care stă la baza proiectului Pro Democraţia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















