Home Politic PSD, intre nemti si tigani

PSD, intre nemti si tigani

DISTRIBUIŢI

In calendarul social democrat, ziua de joi a fost dedicata protocoalelor politice. Ieri dimineata, Adrian Nastase si compania si-au asigurat, prin doua documente parafate la Camera Deputatilor, fidelitatea romilor si a germanilor, dand la schimb promisiuni ca vor rezolva problemele celor doua minoritati. Astfel, in ceea ce priveste Forumul Democrat al Germanilor, acesta a primit asigurari, consfintite in protocol, ca se va finaliza procesul de retrocedare a proprietatilor, ca vor fi extinse emisiunile radio-TV in limba germana si ca unicul cotidian de limba germana din Romania – Allgemeine Deutsche Zeitung fur Rumanien – va fi sustinut de catre autoritati. Prin pactul cu germanii, PSD cucereste inca un oras important, Sibiul, al carui primar provine din randurile minoritatii amintite. -In cazul Sibiului – se precizeaza in protocol – primarul va fi sprijinit in toate demersurile pe care le initiaza in interesul municipiului Sibiu-. Forumul Germanilor se angajeaza sa sustina Executivul in aplicarea Programului de guvernare, a Planului de actiuni pe 2002, precum si a strategiilor de dezvoltare economica si sociala la nivel national, regional si local.

Romii au multe -idei comune- cu social democratii

Descoperind inca din 1990 -foarte multe idei comune in politica PDSR si, ulterior, a PSD- – dupa cum spunea ieri liderul Partidei Romilor, Nicolae Paun – reprezentantii romilor au semnat ieri un nou acord cu formatiunea de guvernamant. -Acest protocol nu are decat sa intareasca increderea pe care o avem in PSD si in Guvernul Nastase, incredere pe care o avem si in viitor, indiferent de ce va urma-, a marturisit Paun. In ceea ce priveste -aservirea- fata de PSD, documentul parafat cu romii este mai explicit decat cel semnat cu germanii. Astfel, Partida Romilor se angajeaza sa sustina pe viitor candidatul PSD la Presedintie, la functia de primar sau de presedinte al Consiliului Judetean. Cele doua formatiuni politice semnatare ale protocolului recunosc -situatia dificila si multitudinea problemelor- cu care se confrunta un mare numar de cetateni de etnie roma si, in vederea elaborarii unei politici coerente in acest sens, in cadrul Guvernului se va infiinta un Departament de Stat pentru problemele romilor, se arata in protocol. Adrian Nastase a promis ca el si partidul sau vor veghea la -integrarea sociala a romilor-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.