Desi pachetul anticoruptie a fost publicat luni in -Monitorul Oficial-, parlamentarii partidului de gvuvernamant nu se grabesc sa respecte legea pentru care guvernul si-a asumat raspunderea, asteptand trecerea unui termen de 15 zile. Viceliderul grupului parlamentar al PSD din Camera, Alexandru Sassu, a precizat ieri ca nici un deputat social-democrat nu a anuntat daca va alege intre afaceri si politica. -Trebuie sa asteptam sa treaca cele 15 zile de la publicarea legii in MO si abia apoi sa analizam cine se afla sau nu in situatia de incompatibilitate. Pana atunci, nu avem dreptul sa aratam cu degetul spre nimeni-, a spus Sassu. In schimb, seful sau pe linie de partid, Viorel Hrebenciuc, a aratat ca, dintre deputatii PSD, sub 20 de oameni ar putea intra sub incidenta legii anticoruptie. Potrivit acestuia, dupa depasirea termenului de intrare in vigoare a legii, parlamentarii vor fi obligati sa depuna la presedintele fiecarei Camere o declaratie privind registrul de interese pentru a demonstra ca au renuntat fie la afaceri, fie la politica. Liderul social-democrat a mentionat, totodata, ca parlamentarii pot solicita derogari de la lege conducerii Senatului sau Camerei Deputatilor, dar in opinia sa, acestea nu vor fi acordate pentru functii executive. Printre exemplele cunoscute de incompatibilitati din sanul PSD se numara Filip Georgescu – director Romsilva, Constantin Teculescu – presedintele CEC, Florin Georgescu – membru in CA al BCR etc. Pana in prezent, un singur parlamentar a anuntat ca renunta la calitatea de deputat pentru a-si continua afacerile si acela este din randul opozitiei: Dinu Patriciu. Pe de alta parte, liberalii au acuzat marti partidul de guvernamant, prin intermediul deputatului PNL Andrei Chiliman, ca nu are intentii serioase in lupta impotriva coruptiei, daca nu au aparut pana acum Normele Metodologice de aplicare a Legii anticoruptie.
5 mai – data-limita
Parlamentarii care se afla in situatii de incompatibilitate, potrivit Legii privind combaterea coruptiei, trebuie sa informeze in legatura cu acest lucru Biroul Permanent pana in data de 5 mai, a anuntat ieri vicepresedintele Senatului, Doru Ioan Taracila.
El a precizat ca, in sedinta conducerii acestei Camere, s-a stabilit sa se intocmeasca un document care sa cuprinda prevederile si obligatiile ce decurg din aplicarea Legii161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, prevenirea si sanctionarea coruptiei, pe care fiecare senator sa-l poata consulta. -Sunt convins ca toti cei vizati se vor conforma legii-, a declarat el.
Taracila a afirmat ca, in cursul zilei de miercuri, Biroul Permanent al Senatului a primit o prima nota din partea reprezentantului UDMR Valentin Zoltan Puskas, care solicita un punct de vedere din partea Comisiei juridice in legatura cu faptul ca indeplineste functia de presedinte al Asociatiei Cooperativelor Mestesugaresti din judetul Covasna, cerand sa se precizeze daca aceasta functie este incompatibila cu mandatul de senator.
Jurnalistii prezenti la conferinta de presa au adus in discutie si unele cazuri concrete, printre care si cel al premierului Adrian Nastase, care detine functia de presedinte al Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Amatori (AGVPS). Intrebat daca aceasta calitate este incompatibila cu cea de demnitar, Taracila a raspuns ca nu poate da un raspuns, in astfel de cazuri trebuind analizate atributiile de serviciu, prevazute in fisa postului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















